Arhive categorii: Dan Ionescu

Tradiționalismul

Revista „Gândirea”, propagatoarea tradiționalismului în literatura noastră, odată cu mutarea în București, sub conducerea lui Nichifor Crainic, s-a situat pe o linie tradițională. În articolul Sensul tradiției, Crainic reproșează sămănătoriștilor că „n-au văzut cerul spiritualității românești” și că „noi vedem arcuindu-se pe pământul nostru, coviltirul de azur al bisericii ortodoxe”.

Militând pentru instalarea misticismului în literatură, N Crainic imprimă revistei un caracter dogmatic și așa se explică dezacordul pe care-l afișează public Lucian Blaga, unul dintre ctitorii revistei în articolul Ferestre colorate.

Nu trebuie confundată revista cu doctrina ei. Revista a promovat o literatură națională de o înaltă ținută artistică, având colaboratori de mare prestigiu precum: Arghezi, Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Aron Cotruș – în poezie, Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale, Gib Mihăescu, în proză, Vianu, Călinescu, Mircea Eliade, în critică și eseul filosofic, și toți acești scriitori sunt autohtoni prin inspirație, dar foarte moderni în expresie, de vreme ce Blaga scrie sub influență expresionistă, Pillat, sub cea simbolistă, iar Voiculescu sub forma lui Valery. Prin urmare, între gândirism ca doctrină și literatura publicată în revistă, există o diferență consistentă.

Literatura diaristică


Literatura diaristică este un gen care se bazează pe înregistrarea cronologică a gândurilor, experiențelor și evenimentelor zilnice ale autorului într-un jurnal sau într-o serie de însemnări. Aceste înregistrări pot varia de la observații simple și cotidiene la reflecții profunde și introspective asupra vieții, societății sau a unor evenimente majore.

Jurnalele pot fi publicate sau private și pot servi ca mijloc de înregistrare a evoluției personale a autorului, a ideilor sale și a contextului istoric sau cultural în care trăiește. Acestea oferă o fereastră în intimitatea și psihologia autorului, permițând cititorilor să înțeleagă mai profund procesele mentale și emoționale care stau la baza scrierilor lor.

Exemple notabile de literatură diaristică includ „Jurnalul lui Anne Frank”, care surprinde viața unei tinere evreice în timpul ocupației naziste în Olanda, sau „Jurnalul lui Virginia Woolf”, în care celebra autoare britanică își explorează gândurile și viața zilnică.

Literatura diaristică poate varia ca stil și subiect, dar rămâne un instrument important pentru înțelegerea evoluției individuale și a lumii din perspectiva personală a autorului.

Despre literatura memorialistică

Literatura memorialistică este un gen care se concentrează pe scrierea despre evenimente, experiențe sau perioade din viața autorului. Aceste opere sunt adesea autobiografice, reflectând amintirile, observațiile și gândurile autorului asupra unor evenimente sau perioade importante din viața sa. Ele pot fi scrise sub forma de jurnale, memorii, autobiografii sau eseuri personale, oferind cititorilor o perspectivă intimă și subiectivă asupra vieții autorului și a lumii în care trăiește.

Această formă literară permite autorilor să-și împărtășească poveștile, să-și exploreze identitatea și să transmită mesaje emoționale sau filozofice prin propriile experiențe și reflectări. Operele memorialistice pot varia în ton, de la cele care explorează viața personală și amintirile individuale până la cele care abordează evenimente istorice sau sociale de o importanță mai largă.

Exemple celebre de literatură memorialistică includ „Jurnalul Annei Frank” de Anne Frank, „Minciuni pe canapea” de Eileen Simpson și „Un copil al cărților” de Azar Nafisi. Acest gen literar are puterea de a pune în lumină aspecte ale istoriei și culturii, oferind cititorilor o viziune profundă și personală asupra lumii.

Literatura memorialistică din România cuprinde o gamă largă de opere care explorează diverse aspecte ale vieții personale și istorice ale autorilor lor. Aceste lucrări au adesea o puternică încărcătură emoțională și reflectări profunde asupra momentelor semnificative din istoria și cultura românească.

Un exemplu notabil este „Jurnalul” lui Mihail Sebastian, care oferă o perspectivă intimă și tulburătoare asupra vieții intelectuale din București în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Un alt exemplu remarcabil este „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, o cronică amplă și adesea tulburătoare a societății românești din perioada comunistă.

De asemenea, lucrările memorialistice ale lui Ana Blandiana, Mircea Eliade, Gabriela Adameșteanu, Horia Lovinescu și alții aduc contribuții importante la literatura memorialistică românească, acoperind o varietate de subiecte, de la experiențele personale la evenimente istorice și culturale majore.

Aceste opere oferă o înțelegere profundă a istoriei și culturii românești, aducând în prim-plan aspecte importante și oferind cititorilor o perspectivă intimă și autentică asupra societății și a experiențelor individuale în diferite perioade istorice.

Tema religioasă în literatură

Tema religioasă este o prezență semnificativă în literatură, influențând adesea personaje, conflicte și teme. Scriitorii au explorat credințele, dilemele și întrebările legate de religie în operele lor, adesea abordând subiecte precum credința, spiritualitatea, moralitatea, și relația omului cu divinitatea sau cu ideile religioase. De-a lungul istoriei, opere literare precum „Divina Comedie” a lui Dante, „Crimă și pedeapsă” a lui Dostoievski sau „Biblia” însăși au explorat teme religioase profunde și complexe.

Tema religioasă în literatură este vastă și diversă. Unele opere se concentrează pe explorarea credinței și a relației individului cu divinitatea sau spiritualitatea, evidențiind conflictele interne și dilemele morale. Altele pun sub lupă instituțiile religioase și impactul lor asupra societății sau indivizilor. Uneori, scriitorii folosesc simboluri și metafore religioase pentru a sublinia mesajele morale sau filozofice din operele lor. În esență, tema religioasă în literatură oferă o platformă complexă pentru explorarea profundă a aspectelor umane, morale și spirituale.

Există mulți poeți remarcabili care au explorat tema religioasă în creațiile lor. Câteva nume notabile includ:

  1. John Donne: Cunoscut pentru poezia sa metafizică, Donne a abordat teme religioase precum credința, relația cu Dumnezeu și aspectele spirituale ale vieții.
  2. George Herbert: Poeziile lui Herbert explorează credința, rugăciunea și relația personală cu divinitatea într-un mod profund și introspectiv.
  3. Gerard Manley Hopkins: Hopkins a adus în poezia sa explorări complexe ale credinței, frumuseții naturii și a spiritualității, reflectând adesea asupra contradicțiilor și încercărilor interne.
  4. T.S. Eliot: Eliot a abordat teme religioase în poezia sa, inclusiv în lucrarea sa monumentală, „Țara golului” („The Waste Land”), evidențiind criza spirituală și căutarea sensului în lumea modernă.
  5. Emily Dickinson: Chiar dacă nu este exclusiv dedicată temei religioase, poeziile lui Dickinson explorează frecvent aspecte ale credinței, vieții spirituale și a relației cu divinitatea.

Acești poeți au abordat subiectul religios în moduri diverse și complexe, oferind perspective unice și profunde asupra experienței umane în raport cu credința și spiritualitatea.

Despre Max Weber în religie

Max Weber a avut contribuții semnificative în analiza rolului religiei în societate. Una dintre lucrările sale celebre, „Etica protestantă și spiritul capitalismului”, examinează relația dintre religie și dezvoltarea capitalismului în Europa.

Weber a susținut că etica protestantă, în special în ramurile sale calviniste și pietiste, a influențat semnificativ spiritul și practicile economice. El a subliniat ideea că anumite trăsături ale credinței protestante, precum austeritatea, munca asiduă și conceptul de datorie morală față de propria vocație sau ocupație, au jucat un rol important în formarea mentalității capitaliste. Aceste valori religioase au promovat o atitudine favorabilă muncii și acumulării de capital.

De asemenea, Weber a analizat modul în care diferite religii și credințe au influențat structurile sociale și politice, arătând cum ideile religioase și sistemele de credințe au avut impact asupra formării instituțiilor sociale și a autorității în societate.

Paradisul din Divina Comedie de Dante Alighieri

Divina Comedie este o capodoperă a literaturii italiene scrise de Dante Alighieri în secolul al XIV-lea. În această operă epică, Dante călătorește prin Infern, Purgatoriu și Paradis, căutând înțelepciune și îndrumare spirituală în căutarea lui Dumnezeu.

Paradisul din „Divina Comedie” reprezintă partea finală a călătoriei lui Dante și descrie călătoria sa către locul de puritate divină, unde sufletele dreptcredincioase și sfinții se află în comuniune cu Dumnezeu.

Paradisul este organizat în nouă ceruri, fiecare cer reprezentând o sferă sau o sferă planetară și fiind asociat cu o anumită virtute teologică sau cu o virtute creștină. Sfinții și sufletele care trăiesc în aceste ceruri sunt ilustrați prin simboluri și discursuri alegorice, reflectând virtuți precum credința, speranța, dragostea divină și înțelepciunea.

Dante este ghidat în călătoria sa prin Paradis de Beatrice, dragostea sa idealizată și un simbol al harului divin. În cele din urmă, el ajunge să vadă însuși Dumnezeu într-o experiență copleșitoare de lumină divină.

„Divina Comedie” reprezintă nu doar o călătorie fizică, ci și o călătorie spirituală și filozofică a lui Dante, prin care el explorează conceptele de moralitate, credință și relația omului cu divinul, culminând cu contemplarea divinității în Paradis.

Diferența dintre spirit și suflet

Conceptele de spirit și suflet au fost adesea utilizate în mod interșanjabil, însă în diferite contexte și tradiții filozofice, religioase sau culturale, acestea pot avea înțelesuri distincte.

În unele filozofii și religii, termenul „spirit” se referă adesea la partea non-fizică, transcendentă a ființei umane, asociată cu conștiința, cu atributele divine sau cu aspectele morale și etice. „Sufletul”, pe de altă parte, poate fi perceput ca o entitate interioară, care exprimă esența individuală a unei persoane, ce poate supraviețui după moarte și care este uneori asociată cu emoțiile, sentimentele și identitatea personală.

Totuși, diferențele exacte între aceste concepte pot varia considerabil în funcție de tradiție și interpretare. În unele culturi sau credințe, acestea sunt sinonime sau se suprapun, iar în altele, există distincții specifice și înțelegeri diferite ale fiecărui termen.

De la filosofie la literatură

Tema de la filosofie la literatură este o conexiune profundă între două domenii care se intersectează și se influențează reciproc. Filosofia explorează întrebări fundamentale despre existență, cunoaștere, moralitate și alte aspecte ale vieții, în timp ce literatura exprimă aceste idei prin intermediul personajelor, povestirilor și simbolurilor.

Literatura poate reflecta idei filosofice complexe prin intermediul narativelor, precum explorarea conceptelor de moralitate în romanele clasice sau discuțiile asupra naturii realității în operele științifico-fantastice. În același timp, filosofia poate inspira și influența creația literară prin idei fundamentale și abordări conceptuale care sunt preluate și redate în operele de ficțiune.

De exemplu, concepte filosofice precum absurdul existenței în lucrările lui Albert Camus sau ideile lui Friedrich Nietzsche despre supremația individuală și moartea lui Dumnezeu sunt reflectate în operele literare care explorează adâncimea și complexitatea umanității.

Astfel, această legătură între filosofie și literatură este esențială pentru înțelegerea profundă a umanității, oferind o platformă pentru exprimarea și explorarea ideilor abstracte într-un mod accesibil și captivant.

Despre Ankhesenamon ‑ Regina dispărută

Nichita Stănescu afirma că nu trebuie să ne fie teamă de moarte, întrucât moartea este starea dinainte de naștere.

În cartea Regina dispărută (Editura CristianPlusArt, Malu Mare, 2023), Anca Moldoveanu își exprimă viziunea asupra legăturii dintre viață și moarte. Ideea ar fi că detașarea spiritului de corp, petrecută în mai multe etape, este o stare familiară, asemănătoare dedublărilor la care protagonista cărții a apelat, de mai multe ori, de-a lungul vieții: „Înțelese că era timpul. Acesta era sfârșitul. Experimentase de atâtea ori dedublarea, detașarea de corpul fizic, încât acum nu mai avea nicio teamă”. Alt motiv al temerității în fața morții este conceptul autoarei (care a experimentat cunoașterea de tip spiritualist), potrivit căruia muribundul își rememorează traiul pământean; cu viteza luminii, de acum înainte, spiritul avansează deja într-o lume și un spațiu ale lui, până când ajunge într-un loc „inundat de lumină”, acolo unde rezidă însuși Aton – Ra (varianta egipteană a lui Dumnezeu): „Voise să întrebe unde este și ce se întâmplă cu ea. Dar în acel moment o inundase o pace și o încredere care se clădeau încet în sinea ei. Nu știa de unde, dar știa că acolo este Aton‑Ra, și toată acea liniște și bucurie pe care o simțea în inimă, nu era altceva decât răspunsul la nedumerirea ei”.

Retrăirea vârstelor, în virtutea regresiei eului în timp, este însoțită de menționarea stărilor chiar fizice: „Era ca și când o rază strălucitoare i‑ar fi fost introdusă prin frunte, inundându‑i cu lumină capul, pe care îl simțea atât de greu, și obligând‑o astfel să strângă și mai mult pleoapele. Apoi i se păruse că micul ei trup parcă plutea, fiind ridicat de la pământ și fiind dus cu toată viteza în sus, unde în cele din urmă se oprise într‑un loc inundat în lumină”. Perspectiva asupra planetei este similară aceleia comunicate de către Ghilgameș, iar seninătatea cutreierării domeniilor bănuite (și nu cercetate) de cea mai mare parte dintre noi, amintește de extazul lui Dante în ascensiunea la cer, în paradis, pentru a o revedea pe Beatrice Portinari, tânăra de care era profund îndrăgostit. Dante Alighieri susținea cu fermitate că, într-adevăr, a reușit să experimenteze, în realitate, aceste incursiuni în lumea de apoi. Ori susține ori nu, eu cred în veracitatea cărții Ancăi.    

Romanul Ankhesenamon ‑ Regina dispărută este ermetic, dar, datorită harului narativ al autoarei, devine accesibil oricărui lector interesat de eventuala conexiune a spiritelor noastre cu embleme divine ale unei lumi dispărute.