Părintele stavrofor Nicolae Jinga amintește despre momentele importante ale evoluției destinului său literar, în Precizări la cartea de poeme intitulată Aisberg (Editura Doxologia, Iași, 2020, 372 p.). Astfel, suntem puși în temă cu unele moravuri ale scriitorilor importanți din literatura noastră, pe care pe atunci tânărul poet Jinga i-a întâlnit și la al căror ajutor s-a așteptat (atât în preajma debutului publicistic, cât și editorial). Cel care l-a sprijinit a fost Mircea Ciobanu.

Pentru volumul de debut, Gest în afara cetății, din care antologhează peste patruzeci de poeme, Nicolae Jinga menține opinia lui Al. Paleologu, exprimată în referatul – sinteză, din 28.III.1973: „Volumul acesta se remarcă prin expresia originală și directă a sentimentului fundamental de existență și iubire, resimțit ca fiind solidar în mod esențial cu elementele ce constituie civilizația”. Și, într-adevăr, Nicolae Jinga, în fața succedării continui a generațiilor, exclamă: „Ce-i lumea asta dacă nu fântâna / în care se îneacă ochiul meu?” (Prag), iar iubirea nu o poate trăi pe deplin, din cauza geloziei care-l stăpânește când „ochiul care / îți mușcă umerii subțiri, / presară-n cale-ți trandafiri / a-nstrăinări și întunecare” (Sentiment). De la arderea din jur, a licuricilor sub coasă, poetul se alege, în pragul aducerii ofrandei „pe-altarul vrerii de mai bine” (Ofrandă), cu „un buchet de negri (de la fum, n.m.) trandafiri”. Cu o asemenea imagine suprarealistă și de o termie estivală, se deschide, în mod paradoxal, volumul… Aisberg, a cărui tehnică se bazează pe contraste: „între frunze și vierme, / cuvântul anunță abisuri” (Între frunză și vierme), la izvoarele „acestui cântec am stat / cu harfa plânsă” ((Bob de orez), dacă „atâtea palide / oarbe răsfrângeri de viață m-ating / fără-ndoială exist” (Existență) etc. După cum se poate observa, de la primul volum, la cel actual, există o schimbare, de la atitudinea de a cunoaște spațiul vizibil și de a se comunica pe sine: poetul transmite scrisori sau iese în câmp, pentru a întreține hora strămoșească, alături de fiii satului, se ajunge la tendința de a explora universul minimizat al naturii, descoperindu-ni-se O dimensiune a frigului: „se produc leziuni în cristalele astrului meu / nebuloasă feerică unde se macină gândul / firul de praf”. Situat la confluența mediilor parnasiene și ermetice ale poeziei barbiene, Nicolae Jinga deține propriul Timbru, al cărui motiv, somnul, devine singura modalitate de recuperare a paradisului irosit: „un timp, un anotimp n-o să mai vezi / tezaurele iernii, miratele zăpezi, / dar poți să le invoci, de vrei, în somn”. Zburătorul este unul dintre miturile care l-au fascinat pe Nicolae Jinga, mit pe care-l consideră parvenind aceluia al lui Icar: „Ia aminte și scrie: / părțile stinghere ale corpului / sunt puncte de sprijin pentru cele perechi, / dar aceasta nu se poate gusta, vedea, auzi, / pipăi, mirosi. / Despre aceasta se poate vorbi. / Nu da vina pe nimeni. / Taci și așteaptă și scrie” (Icar).

Aisbergul este cunoscut ca fiind o metaforă pentru partea vizibilă a unui obiect masiv, precum un ghețar, care plutește în apă, având o parte vădită deasupra și o parte mare, ascunsă sub suprafața apei. În contextul acestui volum de lirică (extrem de atractiv și care oglindește o viață întreagă de trudă asupra potrivirii cuvintelor), titlul Aisberg ar putea simboliza lucruri precum profunzimea emoțiilor ascunse, lupta interioară sau tensiunile nepătrunse ale unei ființe umane. Aisbergul poate fi considerat o metaforă pentru aspectele interioare adânci și complexe, care sunt adesea tainice sau neexplicate în aparență, așa cum este partea masivă a unui ghețar care rămâne sub apă.

Laureat al Academiei Române – a obținut premiul „Vasile Conta” pentru lucrarea de față, Fermenții basmului românesc (Editura MJM, Craiova, 2021, 434 p.) -, Viorel Mirea dă o definiție cel puțin interesantă acestei specii literare: „Basmul este temnița de argint în care stau închise visurile de aur ale nevoii plăcerilor copilăriei noastre de a se imagina matură. Basmul, ca și filmul, un alt fel de basm, ne face pe toți eroi prin participarea noastră afectivă la cadrul acțiunii. Fiind doar una imaginativă, desigur, nu putem schimba nimic. Basmul devine astfel etapa neîmplinirii noastre prezente transpusă pe speranța unei împliniri”.

Cele trei basme abordate de Viorel Mirea (și pe care le socotește vârfuri ale genului) sunt: Prâslea-cel-Voinic și merele de aur, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, respectiv Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. Primele două povești au fost transmise oral de-a lungul secolelor și au fost adunate, înregistrate și publicate de către cel mai influent folclorist de la noi, Petre Ispirescu.

Primul capitol, cu titlu omonim cărții în sine, este consacrat acestor elemente sau motive recurente care sunt prezente în mai multe basme și care definesc în mare parte structura și atmosfera acestora. Printre principalii fermenți (care sunt parte integrantă a folclorului și reflectă valorile, credințele și miturile unei culturi), se numără: 1. Eroul sau eroina (de obicei, un personaj principal care se confruntă cu diverse încercări și adversități. Eroul este adesea prezentat ca fiind curajos, isteț și altruist), 2. Vrăjitoarele și zânele (personaje cu puteri magice, fie bune, fie malefice, care intervin în viața eroului și adesea îi oferă ajutor sau îi pun la încercare abilitățile), 3. Obiectele magice (elemente precum mărul fermecat, sabia neînvinsă, inelul magic etc., care conferă puteri extraordinare și contribuie la desfășurarea povestirii), 4. Călătoriile și probele (eroul se angajează într-o călătorie plină de obstacole și încercări, în căutarea unui obiect, a unei soluții sau pentru a-și atinge un scop), 5. Finalul moralizator (de cele mai multe ori, basmele românești au un final fericit sau moralizator, în care binele triumfă asupra răului și eroii sunt recompensați pentru faptele lor bune).

Al doilea capitol este despre ce rol îndeplinește Calul năzdrăvan în poveștile noastre, cu precădere în cele trei menționate mai sus. Astfel, calul năzdrăvan din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, nu este doar un simplu animal, ci un personaj vital în desfășurarea acțiunii, aducând o notă de magie și înțelepciune în aventura eroului nostru: „Când calul propune cele două viteze ale sale, Făt-Frumos se sperie, pentru că ritmul și rapiditatea unei astfel de oferte cognitive nu mai corespunde nivelului său de prelucrare și procesare a datelor și a stimulilor exteriori, care e mult mai lent”; în plus, Făt-Frumos nu este pregătit a se deplasa cu acea viteză „în stare pură, a teleportării, care este la îndemâna ființelor divine, nicidecum la cheremul nostru al oamenilor, fie ei și fii de împărați”.

Despre Axele imperiale, toposurile și subteran în basmul românesc – titlul următoarei secțiuni a cărții, aflăm, între altele – referitor la Povestea lui Harap-Alb, de pildă: „Avem cel puțin 4 împărății sau chiar 5. Hai să le vedem! Prima, cea a împăratului Alb, apoi împărăția lui Verde împărat, care nu e vecină cu a lui frate-su, deci între ei trebuie să mai fie cel puțin o împărăție plină de pustietăți, prin care bântuie și rătăcește Harap-Alb, și cea a lui Roș împărat ca fiind cea de-a patra, dacă între ea și cea a împăratului Verde nu mai este alta sau altele”.

Povestea lui Harap-Alb, care, în viziunea lui Noica, viziune însușită și de Viorel Mirea, este mai mult decât un basm: este un roman de aventuri, îi sunt atribuite încă două capitole: Centrul, actanții și curtea medievală și Tristețea și suferințele lui Harap-Alb.  

Inter alia (titlu următoarei diviziuni a cărții), sunt analizate și alte basme românești, din perspectivă biblică (sarea este folosită ca parabolă de către Iisus), dar și pornind de la semantica unor expresii populare, precum: „a pune sare pe rană”. În Rebelis et hostes. Voinicul Prâslea și mărul cel de aur, se constată, între altele: nu putem lega basmul lui Petre Ispirescu, prin furtul merelor, de „un război asemeni cel al Troiei, plecat tot de la niște mere, nici de mâncarea mărului din Rai”, fiindcă „mărul din basmul lui Prâslea se fură doar pentru sine”. Ultimele patru capitole converg unui singur basm: Făt-Frumos, Adunare și risipire în „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, De la arhetipul ca eternitate la contingența presiunii psihice în basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, În loc de concluzii și Oglindă și oglindit în „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

Fermenții basmului românesc, un studiu amplu, de viziune originală, inspiră alt tip de lectură, îndemnând cititorii să revadă altcumva unele dintre cele mai cunoscute narații, ale căror rădăcini sunt adânci în tradiția și cultura populară.

S- este un fost obelisc, curbat, în timp,
de presiunea spațiului dintre cer și pământ,
-i-, un punct, vrând să dea în cap liniei, 
dar este mereu suspendat,
(-n-) are amploarea vălului miresei, 
cărat în biserici, de domnișoarele de onoare, 
-g-, un înțelept bătrân, pe gânduri, strâns în sine
sau brațul lung al tinerei bând absint, fără să-l epuizeze 
din picturi, 
-u-, val întors cu misterul adâncului înspre lume,
brațe implorând ajutor, 
-r-, desigur, o cârjă ratată, 
deși ar fi putut fi velociped în reparație, 
-ă-: abur mereu în tendință de a sări de pe girafă, 
-t-, indicator de răscruce, 
-a-, pântecul stând a da naștere la cuvânt, 
-t-, un talcioc mormăit,
-e: rugăciunea lui Constantin Brâncuși. 

S- este un fost obelisc, curbat, în timp,
de presiunea spațiului dintre cer și pământ,
-i-, un punct, vrând să dea în cap liniei, 
dar este mereu suspendat,
(-n-) are amploarea vălului miresei, 
cărat în biserici, de domnișoarele de onoare, 
-g-, un înțelept bătrân, pe gânduri, strâns în sine
sau brațul lung al tinerei bând absint, fără să-l epuizeze 
din picturi, 
-u-, val întors cu misterul adâncului înspre lume,
brațe implorând ajutor, 
-r-, desigur, o cârjă ratată, 
deși ar fi putut fi velociped în reparație, 
-ă-: abur mereu în tendință de a sări de pe girafă, 
-t-, indicator de răscruce, 
-a-, pântecul stând a da naștere la cuvânt, 
-t-, un talcioc mormăit,
-e: rugăciunea lui Constantin Brâncuși. 

Am plecat spre aeroport, după meciul FCU Craiova – FC Petrolul…

Înspre Balș, înainte de a șofa pe Drumul expres, am nimerit într-o coloană care nu se mai termina. Mi-am dat seama că trebuie să fi fost suporterii ieșiți de la meci.

Am trecut prin Slatina, după multă vreme, din cauza închiderii drumului expres, pe alocuri. A traversa Slatina cu mașina este un chin: drumuri din preistorie și încâlceli de marcaje rutiere.

Am oprit, dinainte de Pitești, de a face spre autostrada A 1, la o benzinărie, unde mi-am îndeplinit rutina, de a bea cafea și de a mă înviora, cu apa caldă a băii bine întreținute.

Pe terasă, în timp ce turnam laptele în paharul de cafea, am observat autocarul celor de la FC Petrolul, parcând în spatele mașinii mele. Fotbaliștii, în număr destul de mare, au coborât și și-au luat sandviciuri, ape plate etc. În apropierea lor, mi-am adus aminte de felul meu de a juca fotbal (sport practicat vreme de zece ani) și mi-am imaginat că mi-ar fi fost la îndemână să-i fi blocat și să-i fi depășit, dacă mi-ar fi fost adversari. O, tempora! Cu astfel de gânduri, am dat nas în nas cu antrenorul lor, căruia i-am spus, în mod fals, că „Îmi pare rău că ați luat bătaie!” – însă mie îmi părea destul de bine. „Sunteți un antrenor foarte bun” – am adăugat – de data aceasta, cu sinceritate. Mi-a mulțumit și la această remarcă și la urarea de succes pe mai departe – fie pentru el, fie pentru echipă.

Fiindcă mai aveam până la sosirea avionului de care eram interesat, mi-am mai petrecut vreun sfert de oră în ambientul plăcut al benzinăriei. Ca în romanele lui Albert Camus sau ale tizului meu, Eugen Ionescu, îmi petreceam vremea singur, la o masă, în dreptul geamului, ca un om în vitrină…

„Am avut și ruptură de menisc” – am auzit pe un tânăr fotbalist, pe care l-am și recunoscut: atacantul Chițu de la FCU – purta și tricoul formației. Chițu dialoga, ieșind de la toaletă, cu alt tânăr, prieten de-al său, desigur. Dacă ar fi venit cu zece minute mai devreme, s-ar fi întâlnit cu adversarii…

Nu mi-aș fi imaginat, când mă uitam la partidă, că mă voi intersecta cu protagoniștii din televizor, chiar pe traseu! A fost ca în prelungiri. Au ieșit din unde.

De douăzeci de ani și mai bine, se desfășoară, fără întrerupere, sub direcția prof. univ. dr. Florea Firan, Colocviile Scrisul Românesc. Comunicările pe o temă dată, aparținând scriitorilor din țară și străinătate, sunt adunate, ulterior, într-o carte, fapt care atestă audiența evenimentului.

Prima parte a volumului Omul sau Opera? (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2023) cuprinde textele comunicărilor de la sesiunea științifică din cadrul Colocviilor (comunicări ținute în 3 octombrie 2023). Partea a II-a include răspunsurile autorilor la Ancheta pe tema respectivă, coordonată de Carmen Firan, publicate în numerele 7 și 8 / 2023 ale revistei „Scrisul Românesc”. În finalul „volumului o serie de imagini foto-color ilustrează aspecte de la desfășurarea activităților cultural – științifice și artistice și de la lansarea volumului Memoria Emigrației de Florea Firan cu prilejul inaugurării Muzeului Cărții Exilului Românesc de pe lângă Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman” (Florea Firan).

În propria-i comunicare, intitulată Omul sau Operă?, universitarul Florea Firan, antologatorul volumului, lansează două direcții ale dezbaterii. Prima se referă la scriitorii de mare valoare care, în contexte nu neapărat inexorabile, au „abdicat de la demnitate, au făcut concesii”, iar a doua vizează numele care, dimpotrivă, nu au acceptat pactul cu sistemul și au ales calea străinătății, formând ceea ce frecvent se numește „migrația românească”.

În misterioasa înlănțuire de cifre din subtitlul comunicării Florea Firan 90 – 40 – 70, Adrian Cioroianu se referă la vârsta împlinită de curând de către omul de cultură, Florea Firan: „cifra 40 are mai multe semnificații. La vârsta de 40 de ani, dl Firan era proaspăt doctorand al prestigiosului Institut de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București și, totodată, dăduse viață” Festivalului și Concursului Național de Folclor „Maria Tănase” și Zilelor Al. Macedonski și „tot de numele dlui Firan se lega atunci înființarea Teatrului de Operetă din Craiova, ca și – un lucru mai puțin cunoscut – inițiativa și demersurile sale în realizarea statuii lui Mihai Viteazul”. Cifra „70 are semnificația ei: la cumpăna anilor 2002 – 2003, dl FF a mai (re)născut, cu neastâmpărul său caracteristic, două alte instituții de cultură: mai întâi Editura Scrisul Românesc (2002)”, iar mai apoi revista „Scrisul Românesc”, relansată în ianuarie 20023, a cărei „serie nouă apare de atunci cu punctualitate de metronom”. Gabriela Păsărin prezintă câteva dintre cărțile profesorului Florea Firan, în studiul Florea Firan și Opera. Repere ale perenității la vârsta neodihnei spiritului: „Cel care a scris inconfundabil Profiluri și structuri literare va avea în timp un Portret ca un mozaic de voci cu ecou în cultura umanității”. Constantin Cubleșan scrie despre Marile orgolii ale scriitorilor Mihai Eminescu, Al. Macedonski, Eugen Barbu, Marin Preda, Marin Mincu și Marian Popa. În grupajul de Poeme, Andrei Codrescu identifică Un argument pentru evadare și câteva Preparații de voiaj, în timp ce Elena Ștefoi reîntregește lirica prezentă în volum, cu teme fundamentale, precum rolul literaturii: „Așa e, literatura face oricând orice / să intre-n istorie” (Nevinovații).  Gheorghe Păun explică interogația Autorul sau opera? prin cazul singular al lui Urmuz, care a fost în viață aproape ca protagoniștii din Pagini bizare.

Mihai Firică susține implicarea scriitorilor în viața urbei, printr-o comunicare cu titlu metaforic, Iluzia clopotului de sticlă. Carmen Firan atrage atenția asupra simbiozei dintre om și operă, pe care o numește ferm Și Omul, și Opera: „în memoria emoțională, cred că rămâne omul, în istoria literaturii sau artelor, câștigă opera”. Adrian Sângeorzan aduce un Tribut scriitorilor, ale căror cărți i-au marcat tinerețea: Petru Dumitriu, Miller, Ovidius Naso, Knut Hamsun ș.a.

Au mai avut intervenții deosebit de consistente: Rodica Grigore, Ioan Lascu, Adina Dinițoiu, Mihai Ene, Oana Băluică, Emanuel D. Florescu, Florentina Anghel, Dumitru Drinceanu, Geo Constantinescu, Adriana Iliescu, Marinela Belu-Capșa, Tania Jilavu, Radu Polizu, Emilian Ștefârță și subsemnatul.

La Ancheta din revista „Scrisul Românesc”, au răspuns: Daniel Cristea-Enache, Răsvan Petrescu, Paul Cernat, Corina Șuteu, Gabriel Coșoveanu, Ovidiu Pecican, Ioana Ieronim, Petru Clej, Adina Dinițoiu, Odilia Roșianu, Alexandru Uiuiu și Peter Demeny 

Opera în sine poate fi admirată pentru frumusețea sa, pentru ideile sau mesajele pe care le transmite, pentru inovație sau pentru modul de a influența și de a inspira. În același timp, cunoașterea și înțelegerea omului din spatele operei pot influența și modifica percepția asupra acesteia. Există cazuri în care omul și opera sa sunt în întregime separate, iar aprecierea operei poate să nu fie afectată de acțiunile, comportamentul sau personalitatea creatorului, iar înțelegerea acestora poate adăuga adâncime și context operei.

Deci, ce este de apreciat mai mult, omul sau opera lui, poate fi subiectiv și poate depinde de preferințele individuale, de momentul cultural și de interpretarea personală.

Manipularea informației în mass-media – tematica antologiei cu denumire omonimă – se referă la procesul de prezentare a informațiilor într-un mod care poate influența și controla percepțiile și opiniile publicului. Acest lucru poate fi realizat prin selectarea și prezentarea selectivă a informațiilor, folosirea unor titluri sau imagini senzaționaliste, omiterea anumitor detalii sau contexte importante și alte tactici care pot distorsiona sau influența modul în care oamenii înțeleg și interpretează știrile și evenimentele.

Manipularea poate fi folosită pentru a promova anumite agende politice, economice sau sociale, pentru a influența opinia publică într-un anumit sens sau pentru a obține beneficii pentru anumite grupuri sau interese. Este esențial să fim conștienți de posibilitatea manipulării informației și să evaluăm critic sursele de știri și informațiile pe care le primim, căutând diversitate și verificând surse multiple pentru a obține o perspectivă mai echilibrată și completă.

Manipularea informației în mass-media reprezintă tema colocviilor anuale, ediția a XVII-a, 2022, ale editurii și revistei „Scrisul Românesc”. 

Cu o paralelă între perioada pandemiei, care a însemnat, pe plan mondial, afectarea activităților firești ale instituțiilor, și cea ulterioară, caracterizată de multiple întâlniri cu „publicul, cu cititorii pasionați de carte și informație din presa scrisă”, deschide universitarul Florea Firan antologia, în Cuvânt înainte; de asemenea, în comunicarea propriu-zisă, Manipularea informației în mass-media, precizează: „Într-un moment în care planeta este tulburată de schimbări la toate capitolele, în care omenirea este copleșită de nesiguranță, ne-am propus să discutăm la cea de-a XVII-a ediție a Colocviilor Scrisul Românesc, despre puterea mass-media de a manipula informația, prin omisiune sau mistificare”. Socotind mass-media principalul „instrument de manipulare, acad. Gheorghe Păun are o abordare, după cum el însuși afirmă „net mai pesimist – resemnată: mass-media curentă degradează inevitabil informația, acest lucru este tot mai vizibil și se va amplifica în continuare” (Degradarea informației în mass-media). Florentina Anghel găsește o eventuală cauză a acestei tendințe: „în timp ce scriitorii de literatură sunt din ce în ce mai preocupați să stabilească și să susțină legătura dintre operele lor și realitate cu o rigurozitate în unele cazuri aproape științifică, unii jurnaliști tind să neglijeze adevărul în favoarea formei, pentru impact și pentru a lansa știrea cât mai repede”. Ioan Lascu se referă la Metode și practici în mass-media, cu accent pe „manipularea subtilă, care este atât pozitivă, cât și negativă”, manipulare difuzată prin radio și TV, sub formă de reclamă. Pe baza a ceea ce oferă peisajul informativ în prezent, Andrei Codrescu se simte în măsură de a furniza Știri din viitor: „Dacă suntem consumatori și deopotrivă producători de media văd timpul când știrile vor provoca întâmplările. După cum cuvântul se poate materializa provocând realitate”. În timp ce unul dintre gânditori declara că secolul al XXI-lea trebuie să fie religios, pentru a putea exista, Constantin Cubleșan este cât se poate de ferm: Un secol al manipulărilor, având în vedere un eveniment oarecum recent, pandemia „care ar fi izbucnit, vezi Doamne, datorită unui animal exotic mâncat de nu știu care chinez. Și am fost obligați să credem până a intervenit altă minciună, altă manipulare, anume să ne vaccinăm în masă”. Manipularea în mass-media contemporană (comunicare de Mihai Ene) este posibilă, pentru că Vorba zboară, mesajul rămâne (Mircea Pospai). Un adevărat studiu de caz realizează Dumitru Radu Popa, în Explozia informațională. Prejudecățile și manipularea prin media, comunicare încheiată în mod optimist: „După cum se vede limpede, cutia Pandorei e deja larg deschisă. Cine va avea priceperea și curajul să o închidă sau încă mai bine spus să o folosească într-un sens pozitiv pentru umanitate?”. Totul pare Un coșmar, după cum își definește propria-i stare Adrian Sângeorzan, care, între timp, a primit răspunsul la cel puțin una dintre interogațiile din final: „Urmează curând Campionatul Mondial de fotbal din Qatar: La ce ne-am putea aștepta?”. Extrem de realistă și de îngrijorată, totodată, Carmen Firan scrie despre „drama ucrainenilor ca urmare a războiului declanșat de Rusia” (Umanitatea dă semne de oboseală). Emanuel D. Florescu ajunge să creadă că există deja Meseria de a manipula, în timp ce Gabriela Păsărin reflectează asupra situației culturale (Între manipularea pozitivă și cenzură – „dejucarea” politicilor culturale). Mihai Firică dezbate pe seama posibilităților de a limita dezinformarea, lansând interogația retorică: Fără antidot la minciunile din mass-media?. O „cale spre diminuarea manipulării informației” ar fi Digitalizarea bibliotecilor – consideră Rodica Pospai – Păvălan,

Marinela Belu – Capșa îndeamnă Să nu ne lăsăm manipulați!, iar Rodica Grigore se exprimă Din punctul de vedere al presei… Radu Polizu face o scurtă cercetare a propriei biografii, ajungând la concluzia: „M-am născut și am crescut în minciună” (Lipsa de încredere), Dumitru Drinceanu se întreabă: Încotro, mass-media?

Mirela Mitu are o intervenție din domeniul său profesional: Manipularea opiniei publice, pe tema educației. Mihai Sporiș, din perspectiva Presei angajate partizan, iar Petre Cichirdan vine cu alt unghi de vedere, dinspre Investiția publică privind manipularea informației în mass-media. Extrem de interesant este și Eseul despre o incursiune nonjurnalistică, semnat de Maria – Mona Vâlceanu.

Contrar direcției pregnante a dezbaterilor, Emilian Ștefârță caută calea de mijloc, de împăcare a intereselor și mijloacelor diverselor instituții, cu acelea ale cetățenilor, în articolul Manipularea prin mass-media instrument predilect de menținere a stabilității.

În concluzie, aceste comunicări sunt cu atât mai importante, cu cât au fost reluate, după susținerea lor publică, în antologia de față, Manipularea informației în mass-media, antologie alcătuită de Florea Firan (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2022)