20.X.2020

De dimineață, m-am trezit în jur de ora șase, după care am mai dormit vreo oră. Și am visat că țineam un copil în brațe, căruia-i vorbeam, știind că mă înțelege, fiindcă el încă nu ajunsese la vârsta de a putea rosti. În timp ce-i mai arătam ceva prin casă, tot numind obiecte, l-am auzit pe el însuși vorbind, spre marea mea surpriză. Chiar mi-a adresat o întrebare, de felul: „Credeai că nu pot și eu vorbi?”.

Senzațiile pe care le aveam ca tată (când fiul meu era atât de mic) le-am retrăit în vis.

Când m-am dezmeticit, sub auspicii bune, deși în general, se spune că nu e bine să visezi copii mici, m-am gândit la o situație a mea de viață și mi-am dat seama cum a intervenit în favoarea mea însuși Dumnezeu.

(Va urma, pentru că acum mă pregătesc să ies din casă. Sper să pot relata, în cuvinte care să nu deconspire prea mult realitatea aceea. Cândva, o voi relua și o voi prezenta exact așa cum a fost, dar acum am rețineri, în primul rând, din superstiția de a tăcea asupra miracolului, pentru a nu-l afecta – după cum Blaga susținea în lucrarea lui, Trilogia cunoașterii, că nu trebuie să destrami taina, expunând-o – el spunea să nu o elucidezi).

Mai am o secvență haioasă cu prietenul Răzvan M., căruia i se reproșa că poartă masca sub nas, într-un moment în care, deși afară, în spațiu deschis, o trăsese pe toată fața, până sub ochelari.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *