24.X.2020:

Mama la 20 de ani

Stau și redactez ceva la cronica despre cartea recentă a lui Geo (mi-a oferit-o cu toată încrederea)…

Pe la ora 16,00, aud pe maică-mea strigând prin curte dacă sunt acasă. Am crezut că visez cu ochii deschiși, dar evenimentul era aievea, m-am ridicat surprins din pat, tot nesigur de realitate. Maică-mea defila pe dinaintea ușii transparente, cu un buchet de busuioc în mână. Din living, simțeam mirosul plantei sfinte. În spatele mamei, Adi luase curtea la pas, în compania soră-mi, atras de zestrea florală încă neveștejită (în fiecare zi, mi-e teamă de trandafiri – să nu-și piardă floarea, sunt trist pentru bumbii incapabili de transformare, dar oricum trandafirii în sine vor ține până în decembrie – „respiră” chiar sub zăpadă). Sunt cele mai puternice flori.

„Nu-ți spusei la telefon că trec pe aici?” – mă întreabă maică-mea, surprinsă ea însăși de atitudinea mea (îmi pierdusem și ideea despre introducerea la cronica lui Geo – cel mai greu, la astfel de scrieri, incipitul mi se pare, pe urmă, dacă prind o idee, am cale deschisă înspre esență).

Mă așez pe fotoliul de paie. Acum, Adi patrula pe terasă, în pantofi ascuțiți la vârf (ascuțitoarele de creioane sunt jucării pe lângă bombeurile din fața mea) și bine lustruiți, de inspector de căi ferate, deși venea de la teren, unde – credeam -sădise pomi. „Nu făcu nimic!” mă lămurește maică-mea, luând poziție militară de drepți, imitându-mi cumnatul în starea imobilă avută pe plaiul respectiv.

Între altele, mă asigur că maică-mea are caiete pe care să scrie – i-am cerut să aștearnă pe hârtie orice, datorită vocației ei de a face dintr-un fapt mărunt o scenetă sau chiar o nuvelă. Și m-a ascultat. O amenință pe soră-mea: „Lasă că și pe asta o scriu”, atunci când nu-i convine ceva în discuții.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *