28.X.2020

Stau în parcarea unui hypermarket… Zgomotul prăbușirii unor blăni de lemn îmi atrage atenția, la ultimul etaj al blocului din stânga muncitorii dau jos cofrajul. O macara își mișcă brațul și imortalizez momentul, în timp ce la radio, crainicul rostește „cod măr de ploi”, dar se corectează („cod galben etc.).

Cât de mult s-a schimbat peisajul! Acum un an, erau numai case pe acea alee. Ce i-a motivat pe proprietari să le vândă, o zonă atât de bună! și unde vor fi locuind ei acum?, pentru că mie, ori de câte ori aud de bloc, îmi vine în minte instantaneu ghena de gunoi.

Dau dreptate unui cunoscut care, la aflarea veștii că se demolează Moara lui Drugă, a dat năvală la fața locului, pentru a o surprinde, pentru ultima oară, într-o fotografie, fiindcă peisajul se metamorfozează rapid.

Din mersul mașinii, mă uitam mereu la un pom răsărit pe acoperișul morii, cam în dreptul jgheabului de colectare a ploii, și eram curios cât de mult se poate duce în sus (acel pom). Aveam un sentiment dual, de admirație pentru puterea de cucerire a vegetalului, dar și de tristețe, gândindu-mă la cât s-a muncit la acest monument industrial și ce a ajuns acum, relicvă istorică ignorată.

Într-o discuție, Șarpe (fost prof. de desen) îmi spunea: Dacă aveam ideea de a fotografia orașul, din copilăria mea până acum, aș fi fost în posesia unui tezaur de imagini. Mi s-a părut cel puțin bizar interlocutorul meu, dar era opțiunea justă a unui artist (pseudoartist).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *