Doamnelor și domnilor, stimate gazde și invitați,

Am deosebita plăcere de a participa la cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură ,,Tudor Arghezi”, eveniment organizat cu o implicare profesională din partea Consiliului Județean Gorj, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și a Primăriei Târgu-Cărbunești în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Institutul Cultural Român, Biblioteca și Casa de Cultură ,,Tudor Arghezi”, Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” și Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

Sunt onorat de invitația bunului meu prieten și coleg de facultate  profesor doctor Dan Ionescu, care în cadrul acestui festival, de răsunet internațional, își lansează studiul intitulat ,,Lirismul arghezian, de la canon la subversiune”, o lucrare despre care mi-a mărturisit că reprezintă crezul său despre literatură și creație poetică, despre fenomenul Arghezi și critica literară. Am acceptat cu inima deschisă dorința lui Dan Ionescu de a realiza o recenzie cu ocazia lansării acestui studiu și consider că momentul la care participăm este oportun având în vedere că elogiem în aceste momente creația argheziană, o creație ce reprezintă trecutul dar și prezentul și viitorul crezului nostru literar și artistic.

Dar înainte de a prezenta lucrarea, vom aminti parcursul academic al scriitorului Dan Ionescu pentru că în acest mod vom aprecia că drumul parcurs de profesorul Dan Ionescu este presărat cu acumulări calitative în demersul său profesional și demonstrează un spirit creativ și critic care îi conferă autoritatea de a scrie despre Tudor Arghezi, Arghezi fiind un poet proteic, termen acceptat după numele zeului Proteu, care își putea schimba forma, datorită capacității excepționale a poetului Arghezi de a aborda ipostaze, teme și stiluri contradictorii, mereu în schimbare.

În anul 1995, tânărul Dan Ionescu devine licențiat al Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova iar în 1996 obține titlul de Master în specialitatea Limba română comtemporană. În anul 2015, Academia Română îi conferă titlul de Doctor în Filologie cu o teză intitulată ,,Presa Literară din Oltenia”, un moment ce dovedește maturitate literară, consecvență și spirit critic.

În anul 1998 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România În anul 2007 Uniunea Scriitorilor îi acordă o bursă de creație și obține o ,,Diplomă de Excelență”.

Dan Ionescu a publicat lirică și putem aminti următoarele titluri: Biblioteca într-o alocuțiune (1995), Altceva de cunoscut (1998), Departe de ocean (2000), Fugă în scris (2001), Vis visus sau forța visului (2008), Sunt poet în fiecare zi (2016), Pauză romantică într-un veac precipitat (2016). În anul 2020, îi apare la Madrid, în limba spaniolă, volumul intitulat Carta a Tetis.

Amintim și romanele Umbra scrisului (2010) și Imposibilul extaz (2011). La categoria istorie și critică literară putem aminti: Virtualități ale compromisului. Studii de literatură (2016), Literatura română 1870-1900. Suport de curs (2017), Presa literară din Oltenia (2017), Absurdul în opera lui IL Caragiale (2018), Nichita Stănescu într-un nou context (2019) – ambele apărute la editura Junimea.

Dan Ionescu nu e doar poet, eseist și critic literar ci și inițiator și fondator al Publicației online ,,Revista de Recenzii” cu debut în anul 2012, o platformă binevenită în spațiul virtual al literaturii și care găzduiește cronică de carte, lirică, interviuri, proză, teatru, film, plastică, muzică, eseuri. Din anul 2023, Dan Ionescu este și moderatorul emisiunii Literatura la Craiova, transmisă de postul TVR Craiova, o emisiune pentru literatură și despre literatură, despre scriitori și tradiție literară despre cultură și spirit critic.

Azi, 23 mai 2026, Dan Ionescu își lansează lucrarea cu titlul ,,Lirismul arghezian, de la canon la subversiune”, lucrare ce apare la Editura Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, cu sprijinul domnului director Ionuț Viorel Bordeiași.

Titlul studiului ,,Lirismul arghezian, de la canon la subversiune” aduce o provocare în domeniul criticii literare prin folosirea celor doi termeni canon și subversiune. Profesorul doctor Dan Ionescu, autorul acestui studiu, un studiu elaborat cu multă ardoare și sclipire critică, ne readuce în prim-plan opera argheziană, un izvor nesecat de valori și interpretări critice. De ce termenul canon…, pentru că Arghezi este considerat un scriitor fundamental pentru literatura română, deoarece a revoluționat limbajul poetic și a adus o viziune modernă, de o complexitate fără precedent, devenind un scriitor studiat în toate manualele și antologiile literare. Arghezi realizează în poezie o punte între tradiție și modernitate și reconfigurează harta literaturii românești și implicit a criticii literare. Arghezi cultivă în versurile sale tehnica esteticii urâtului introducând în poezia sa termeni și imagini considerate anterior inestetice sau chiar vulgare. Și nu se oprește doar la ideea de revoluționare a figurilor de stil, ci și o revoluționare în domeniul prozodic prin alternarea formelor clasice cu versul liber, prin reconstrucția ritmului și rimei și realizarea unei muzicalități interioare inconfundabile. Tematica argheziană este inovatoare și exploatează profund zbuciumul existențial și trece de la căutarea disperată a unui semn din partea divinității la revolta socială și metafizică, punând omul modern față în față cu propriile sale îndoieli. Poezia argheziană  este nu doar inspirație ci și meșteșug iar durerea și truda generațiilor trecute sunt transformate în valori spirituale. Arghezi este un maestru al ,,cuvintelor potrivite”, al inovației lexicale, este un ,,poeta artifex” care realizează un limbaj poetic extrem de expresiv, combinând arhaismele, regionalismele, limbajul religios și cel argotic într-o sinteză originală. Ei bine, toate aceste aspecte le regăsim amintite și dezvoltate într-o manieră originală de Dan Ionescu. Încă din primele rânduri autorul ne destăinuie motivul pentru care a scris acest studiu menționând că: ,, Lucrarea de față își propune să ofere o interpretare sistematică și integratoare a operei lui Tudor Arghezi iar demersul de față se înscrie într-o perspectivă hermeneutică”.

Arhitectura studiului se bazează pe un schelet robust realizat în cascadă iar subtitluri de capitole precum: Testament și definirea cenzurii estetice, Cuvinte potrivite – de la mit la modernitate urbană, Flori de mucigai – claustrarea și distorsiunea senzorială, Dialectica autenticității în Cărticică de seară ne conferă certitudinea că Dan Ionescu reinterpretează ideea de critică literară și se adresează unui cititor avizat în teoria literaturii și cunoscător al creației argheziene. Dan Ionescu nu neagă ce s-a scris în critica literară despre Arghezi, dovadă fiind multitudinea notelor de subsol bogate în trimiteri spre critici consacrați, note explicative, o bibliografie selectivă de referință și o bogată paletă de versuri extrase din creația argheziană, fapt ce denotă o analiză completă a versurilor din punct de vedere stilistic și al ecoului  mesajului liric.

Dacă până în acest moment am discutat despre canon, vom face o scurtă trecere în revistă și a noțiunii de subversiune, care nu trebuie înțeleasă ca o subminare sau, sub o accepție livrescă, de răsturnare, ci de reinterpretare a valențelor liricii argheziene. Lecturând cu atenție ideile vom percepe faptul că Dan Ionescu abordează într-o manieră proprie studiul liricii argheziene, aducând claritate și specificitate ideilor și în acest mod am putea spune că autorul face o analiză pertinentă a limbajului și mesajului liric arghezian în două direcții: pe o linie verticală și pe o linie orizontală. Verticalitatea este susținută de subtitluri de capitole precum: de la terestru la straniu: dislocarea realului; răzbunarea argheziană: o tentativă cinică de subminare a ordinii cosmice; principiul scării; Imago Dei și multe alte titluri. Orizontalul este susținut de concepte precum: poezia ludică; problematica identității; exegeza neliniștii – poetul în fața foii albe; paradoxul senectuții sau erosul fără spovedanie. Toate aceste elemente reprezintă pilonii unei punți imaginare între teluric și astral, între sus și jos, între frumos și urât, între omul-poet și divinitate, între revoltă și sacralitate.

În speranța că am stârnit curiozitatea auditoriului spre a lectura acest studiu, aș concluziona  prin a spune că, de la Eminescu, nimeni până la Tudor Arghezi nu a cultivat cu mai multă creativitate, virtuțile poetice ale limbii române. Și aș adăuga faptul că studiul lui Dan Ionescu se încadrează în forța spiritului critic al secolului XXI, prin puterea de a înțelege esența creativității literare, cât și prin noutatea și originalitatea interpretării mesajului liricii argheziene.