1992, pe când eram student…

Primăvara, în aprilie, cred…

Cu banii din bursa (de merit sau cum se va fi numit), mi-am cumpărat o cămașă cu mâneci scurte, am pus benzină și am mers la Poiana Brașov. Pe drum, ascultam muzica vremii sau a sufletului meu de atunci: Laura Branigan, Alan Sorrenti, Sandra, Demis Roussos, Toto Cutugno, Ricchi e Poveri, Toni WILLÉ, Marina Voica (lansase șlagărul Într-un colț de cafenea) ș.a.

Am campat la poalele Poienii, lângă un fir de apă curgătoare. Dețin și o fotografie a mea de atunci, lângă mașină, îmbrăcat într-un pulover, a cărui culoare era ca a ochilor mei (- remarca uneia dintre colegele de facultate).

Fotografia amintește de acel moment al tinereții mele pline de căutări interioare și de zbucium să ies în față, să mă afirm, conform ambițiilor care m-au caracterizat perpetuu și m-au aruncat în sus, când păream a-mi fi regăsit liniștea de a sta locului (dar nu s-a întâmplat și nu știu dacă voi avea parte, vreodată, de pace sufletească – este un chin firea mea și aș schimba-o – numai să-mi înceteze gândul să despice firul în patru și să mă întristeze).

(Va urma)