18 ianuarie, 2021: Al treilea chiriaș

În 1988, tata a primit un apartament spațios, de la fabrică. În sfârșit, mă gândeam, voi avea camera mea, în care voi studia pe îndelete, în care voi scrie la masă, cu stiloul, ca Tudor Arghezi (după cum văzusem, cândva, un documentar). Am cărat de drag lucrurile, sacoșele pe care le puteam duce în mână. A nu se înțelege altceva, decât realitatea: și în Brazdă, deși aveam numai două camere, când începeam să învăț, toți ai casei părăseau încăperea și mă lăsau singur cu teancul de cărți.

În apartamentul din Brazdă, se mutase o doamnă destul de tânără, a cărei fiică suferea de leucemie. Informația m-a întristat și mă întrebam ce poftă de viață mai are o asemenea mamă (pe care, în sinea mea, o compătimeam, dar și o apreciam, totodată, pentru atitudinea ei firească, de a-și fi văzut de treabă, oricât de mare-i era pietroiul din suflet).

Noul apartament, cu o suprafață de peste șaptezeci de metri pătrați, era compartimentat inedit: soarele dădea buzna în sufragerie și apunea în cele două dormitoare; din holul de primire, cel de la ușa de la intrare înspre sufragerie, se dădea în celălalt, dintre băi. Pe balcon, se putea ajunge, fie din living, fie din bucătărie… Simțeai că respiri.

Nici bine nu ne-am instalat, că alte rude vorbeau alor mei, să-l primim pe băiatul lor în gazdă, pe Dan, care, atunci, era student la o facultate tehnică, nu mai rețin la care. În jur de șapte ani l-am găzduit. Eu mai și glumeam, pe bună dreptate, că el a stat mai mult în casă, decât mine, fiindcă plecasem în armată…

Dan era calm, nu-l auzeai când vine sau când pleacă. Mama afirma că „merge ca vrăbiuța”. Noi ne bucuram de prezența lui, însă, după scurt timp, te trezeai cu el că trebuie să plece. Avea mai mulți prieteni. Într-o bună zi, l-a căutat Cristi Saliu. Dan nu era acasă, însă era mama: „Nașule, i-a spus mama, te-a căutat Bran ăla” (nu-și mai amintea numele vizitatorului și l-a identificat pe Cristi în conformitate cu aparența).

La cutremurul din anul 1990, toată lumea din bloc a dat buzna afară, în stradă, inclusiv Dan, însă, față de rest, el a nimerit în picioare niște pantofi cu toc, ai soră-mii; după scurt timp, s-a rușinat și a intrat în casă.

Dan citea mult și nu-l puteai scoate din lectură. Ținea cartea într-un anumit fel în mână, de partea de sus.

Desigur, aș avea mai multe de scris, dar cu altă ocazie.

Epilog:

Dan a decedat la vârsta de 31 de ani, în urma unei complicații medicale, fapt care ne-a îndurerat neamul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *