20 februarie, 2021: Diapozitivul

Într-o zi, pe la cinci ani, aflasem, cu surprindere, că avem rude la Oprișor; acestea ne împrumutaseră un diapozitiv cu microfilme religioase. Aparatul alb, în formă de binoclu, mi se părea o minune. Eram întristat că trebuie să-l înapoiem. Se vorbea prin sat, fiindcă diapozitivul umbla, din mână în mână, prin toate gospodăriile, că a fost achiziționat de la Roma.

Vedeam, atât de aproape, pe Iisus purtând crucea sau răstignit în apusul colosal! Curba spatelui sub cruce era imaginea modestiei de sine, despre care a propovăduit. Durerea profetului se proiecta în mine și îmi spuneam că trebuie să țin post și, firește, să fiu mai cuminte; eram în coliziune cu aceia care l-au condamnat pe nedrept, pentru că și ei se vedeau în plan secund ori în prim-plan, precum Pillat: „Ecce homo!” – avea dreptate aici, datorită prezenței, în fața lui, a lui Adam perfect, altul decât acela izgonit din Eden, și l-a numit pe Iisus, precum era, singurul om cu adevărat, capabil să reziste ispitelor și să ajungă, senin, în împărăția lui Dumnezeu, cu trup și suflet, ca Sfântul Ilie, mai presus chiar.

Scopul generozității temporare, împrumutul diapozitivului, ar fi fost convertirea la „pocăiți”, fapt care pe noi nu ne-a influențat, dar am beneficiat de vederea unor capodopere ale picturii universale.


Peste ani, când aveam Oltcit și conduceam, am fost la o nuntă, la aceste rude. Casa le era simplă, cu acoperiș scund, opusă celei pe care mi-o imaginam, când manipulam de zor, sprijinit de căpătâi, diapozitivul de la ei. În peisajul mitic, relevat de microfilme, casa lor ar fi fost o ghighilice, dar ce preocupare originală au avut în anii șaptezeci ai secolului trecut, în plină închistare comunistă, să importe un set biblic, datorită căruia eu m-am uitat, ca prin gaura cheii, la închinarea efervescentă a lumii libere, la Iisus.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *