2 martie, 2021: Apa vieții

În clasa a doua, doamna învățătoare a organizat un concurs: Cel mai bun povestitor. Concurenții se prezentau, pe rând, în fața clasei, și urmau să istorisească despre ceva.

Toți erau foarte atenți. Era momentul să etalez ceva interesant, din acele basme despre care le-am tot vorbit. Pe unii dintre colegi i-am și invitat, anterior, pe la mine, pe acasă, pentru a le arăta ce titluri am colecționat. Când mi-a venit rândul, urechile-mi nu mai captau niciun sunet exterior. Bătăile inimii păreau a mi se fi instaurat în cap. A durat o veșnicie, până am ales ce basm să prezint: nu voiam să fie unul pe care ei să-l fi știut.

Apa vieții de Frații Grimm – am început.

– Ce titlu frumos, Apa vieții, m-a secondat doamna.

Dinaintea mea, chipurile ascultătorilor se estompau, precum și orice urmă de sunet. De emoție, m-a cuprins amețeala, M-am sprijinit de prima bancă, să nu cad. Doamna învățătoare m-a îndemnat să iau loc, deși îmi mai revenisem din starea de rău, și, deodată, l-a declarat câștigător pe Costel, un băiat voluminos, pus, mereu, pe bătaie, care obișnuia să-și ia în batjocură interlocutorii. Decizia m-a dezamăgit. Și aveam atâtea de spus!

Mi-am asumat acest mic eșec, l-am ascuns undeva în suflet, aproape că îmi era rușine de ceilalți, care așteptau să-mi audă povestea. Abia peste ani, când am citit despre C. A. Rosetti, cel mai mare orator al Junimii, tracul pe care l-am avut atunci mi s-a părut de bun augur. Dacă ar fi fost cineva să mă fi înțeles, aș fi dat dovadă de elocință mai abitir decât Rosetti sau Cicero, dar, altfel, lecturile au reverberat în mine și m-au săltat, când a fost necesar, peste orice hop existențial.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *