6 martie, 2021: Puiul

Ieșisem în pauză, după ora de educație plastică. Liliana, o colegă de la altă clasă, avea în mână un pui, care mi-a părut o piesă rară: cu puf multicolor pe aripi, cu plisc alungit și galben. Ochii lui se uitau la mine, în mod rugător, să-l scap din strânsoare. I l-am cerut. „Ce-mi dai, în schimb?” – m-a întrebat Liliana, care a adăugat: „A căzut din pom și l-am ridicat”. Doar ce spălasem paharul roz, retractil, în care înmuiam pensula, pătată de acuarelă. Cu oarece ezitări, am făcut schimbul.

Am luat puiul și am revenit în clasă, mulțumit că ajunsesem atât de aproape de o vietate care avea să crească, să zboare și să graviteze în jurul meu, al salvatorului. Colegii mei s-au strâns să-l vadă. Extrem de grijuliu cu puiul, am ajuns acasă:

„Ce facem cu el, pentru că va muri! Liliana va rămâne cu paharul și tu cu nimic!” – m-a dojenit mama; a doua zi, a mers cu mine școală și a recuperat paharul, anulând tranzacția, după ceva parlamentări.

În continuare, m-am interesat de soarta puiului. La câteva zile, am aflat că a și murit. Mă simțeam vinovat, fiind convins că eu aveam să-i port mai mult de grijă, dacă l-aș fi păstrat, însă, desigur, ar fi fost atât de complicat: un pui care pică din cuib va sfârși repede, în gura înfometată a unui motan ori sub talpa unui om neatent. Pe viitor, am dat curs tendinței mele de zbor – cam atât am putut să fac, pentru vietatea plăpândă care m-a impresionat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *