MODERNISMUL. Din ceas, dedus… de Ion Barbu

MODERNISMUL. Din ceas, dedus… de Ion Barbu

Perioada interbelică se caracterizează, în plan autohton, printr-o efervescență culturală, datorită multitudinii de curente, cenacluri și reviste, apărute în acest interval de timp. Două curente majore au străbătut literatura interbelică: modernismul și tradiționalismul. Modernismul a fost teoretizat și promovat de Eugen Lovinescu prin cenaclul și revista „Sburătorul”, iar tradiționalismul a fost promovat de Cezar Petrescu și Nichifor Crainic prin revista „Gândirea”.Ion Barbu a rămas în conștiința posterității prin poezia ermetică. Ermetismul este o orientare modernă ce se caracterizează prin încifrarea accentuată a mesajului artistic.

Reprezentativă pentru viziunea modernist – ermetică a autorului asupra lumii este poezia „Din ceas, dedus…”, publicată în deschiderea volumului „Joc secund” din 1930.

În primul rând, dimensiunea modernistă a textului se evidențiază prin caracterul său de ars poetica. Poezia preia sugestiile filosofiei lui Platon, referitoare la faptul că arta este o copie a realității, iar realitatea, la rândul ei, este o metamorfoză a ideilor eterne, arhetipale.

În al doilea rând, modernitatea poeziei lui Ion Barbu se reflectă și în opțiunea poetului pentru un limbaj metaforic, ermetic. Așa cum G. Călinescu afirma, la „Ion Barbu poezia este închisă vulgului și necesită o inițiere”. Într-adevăr, poezia lui Barbu devine o stare de intelectualitate, scriitorul polemizând cu „poezia leneșă”.

Poezia „Din ceas, dedus…” abordează o tematică specifică artelor poetice moderne: creația, poiesisul și condiția artistului. Incipitul introduce tema creației în raport cu timpul. Poetul caută în real frumosul ca obiect al artei pe care-l oglindește în intimitatea spiritului și a sensibilității sale, transformându-l „într-un joc secund, mai pur”. În viziunea lui Ion Barbu, poezia este rezultatul unui proces pur intelectual, poezie în care se răsfrânge realitatea.

Dacă prima strofă relevă definiția poeziei, al doilea catren se centrează pe condiția artistului. Poetul este numit inițial „Nadir latent”, metaforă care desemnează starea inactivă, latentă a artistului asemenea unui Demiurg înainte de creație. Artistul are menirea, în viziunea lui Ion Barbu, de a conferi ordine și sens lumii: „Poetul ridică însumarea / De harfe resfirate”. La fel cum marea este o întindere nesfârșită de apă, o pânză fluidă ce încântă privirea, dar ascunde taine de nepătruns, tot așa poezia este încriptată în metaforele Logosului.

Nu în ultimul rând, viziunea modernă a autorului se remarcă și la nivelul elementelor de structură, de compoziție și de limbaj.Adevărat element paratextual, titlul anticipează ideea poetică și este în strânsă legătură mesajul transmis de text. Titlul conține metafora „ceas”. Într-adevăr, discursul liric reflectă ideea conform căreia, prin actul creator, lumea reală, efemeră este salvată în spațiul poeziei.

Simbolul central este oglinda. Acest simbol central sugerează ideea de secționare între două planuri: cel real și planul imaginar, al poeziei. Totodată, discursul liric dezvoltă o relație de opoziție între planul realității exterioare și cel al realității interioare. Celui dintâi îi corespunde metafora „cirezile agreste”, un simbol pentru o realitate urâtă, iar celui de-al doilea plan îi corespunde metafora „mântuit azur”, un simbol al lumii raționale. Strofa a doua reliefează opoziția între „Nadir latent”, metaforă pentru starea în care se regăsește poetul, și posibilul Zenit, ca formă superioară la care acesta trebuie să acceadă.

Elementele de prozodie reflectă preferința autorului pentru un discurs echilibrat. Poezia are două catrene. Măsura versurilor este de 13 – 14 silabe, rima este încrucișată, iar ritmul este iambic.

În concluzie, „Din ceas, dedus…” de Ion Barbu rămâne o creație reprezentativă atât pentru modernismul ermetic, cât și pentru lirica românească din perioada interbelică.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *