Ultima convorbire cu Ioan Anastasia

Ultima convorbire cu Ioan Anastasia a fost telefonică. M-a sunat, într-o zi de duminică, în ianuarie, 2009:

„Boierule, mi-a zis, aștept să treci pe la mine, pe la birou”.

Am hotărât să-l vizitez miercuri, dar, deși m-am învârtit cu mașina de două ori, pe străzile conexe Arhivelor, tot nu am găsit loc de parcare. Fusese internat cu o săptămână înainte, din cauza problemelor pe care le avea cu inima. Descoperise că mai suferea și de diabet. După ce a revenit de la spital, ne-am mai întâlnit. Îmi povestea că visase ceva legat de moarte, dar nu-i era teamă; mi-a citit și o poezie pe care o scrisese pentru o doamnă doctor, care l-a tratat impecabil.

Joi, am primit apel de la el. Am deschis telefonul. Am auzit vocea Andradei, fiica lui frumoasă și talentată în domeniul artelor plastice. Am presimțit că s-a întâmplat o tragedie:

„Tata a decedat. Sunteți primul, dintre prietenii lui, pe care l-am anunțat”.

Ulterior, am sunat și eu pe alți amici scriitori (pentru a le da trista veste), dintre care unul a venit la mine, să bem o cafea, și l-am întrebat:

„Ce se întâmplă, oare, cu sufletul lui Ion?”.

„E vai și amar de el! Știa că este cineva și, peste câteva secunde, se trezește în lumea de apoi, unde nu mai contează cum îl cheamă sau identitatea lui spirituală de pe pământ. Acum, trece prin vămi. Să umpli un pahar de apă și să-l lași pe masă”.

„Crezi în superstiția aceasta, că va bea apă, noaptea?”.

„A murit bunicul meu, a început să-și susțină ideea amicul respectiv. Și, la miezul nopții, l-am auzit, fizic, sorbind apa din pahar. Sub ochii mei, s-a golit paharul. Nu am puterea să-ți mai spun cum faptul a continuat”.



După moartea lui Ion, i-am recitit toate cărțile (mi le oferise pe toate cu autograf), descoperind ce poet bun a fost. Din păcate, nu-l mai puteam regăsi nicăieri pe omul minunat care fusese, pentru a-i afirma răspicat părerea: „Ești mare, Ion!”.

P.S.

Ioan Anastasia era pasionat, între altele, de spiritism. Într-o zi, mi-a citit din foile cercului de spiritism, condus, până în anii șaizeci, de savantul C. D. Fortunescu. Membrii cercului, care au prevăzut căderea comunismului în aproximativ cincizeci de ani, ar fi luat legătura cu spiritele lui Eminescu, Burebista, Mihai Viteazul, ar fi comunicat, după cum îmi lectura Ion, până și cu Dumnezeu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *