Joi, în drum către serviciu, pedala de la ambreiaj s-a înțepenit în podea. Am apăsat mai tare și s-a desprins, dar, în cursă, pe o pantă, s-a blocat, din nou, chiar în trafic, dinaintea unei intersecții; mașina nu se mai oprea, fiindcă nu mai puteam schimba vitezele. Am apăsat frâna, însă degeaba. Mi-a venit ideea de a opri motorul, ceea ce am și făcut, în claxoanele șoferilor din spate, deși acționasem butonul de avarii. Am reușit să disloc automobilul. Mi-am sunat mecanicul, pe nume Cristi, care mi-a spus că mă așteaptă la service, în jurul orei 14,00.

Am ajuns, la ora stabilită. Mecanicul a urcat în mașină și a dat la pedala de ambreiaj de multe ori: „Kitul de ambreiaj trebuie schimbat. Sun acum la firmă, pentru comandă”. S-a dus mai încolo, a bombănit ceva în telefon: „800 de lei vă costă și nu o pot repara, decât sâmbătă”.

Mașina își revenise, schimba vitezele în mod normal. A doua zi, tot în drum către serviciu, simptomele au apărut cu mai mare virulență. Încercat de emoțiile pericolului, am ajuns în curtea instituției, unde am și parcat și am reluat firul nesfârșit al telefoanelor, primul, către amicul Sandu B., care a sosit în cinci minute, să mă ajute și să vedem încotro o apucăm: „Prietenul la ambreiaj se cunoaște!” – i-am spus.