Moment de seară

Parchez lângă o instituție, al cărei steag flutură în vânt, ca un salut al timpului pe care-l trăim, către istorie.

Un porumbel își potolește zborul în crengile unui brad; cum stă acolo, înfășurat în liniște, departe de furia din inima oamenilor, porumbelul pare fericit.

Fix deasupra mașinii, trece în zbor un avion de pasageri, al cărui zgomot coincide cu saltul porumbelului din ramuri, înspre acoperiș, acolo unde se prinde într-un joc drăgăstos cu o porumbiță.

În fața mea, vine o mașină, cu pizza, pentru cei care lucrează în instituție; unul dintre angajați, însoțit de o duduie suplă, își freacă mâinile de bucurie (până la poartă, pare a fi fredonat ceva). Ce material este gestul omului față de acela al păsării, deprinsă de gravitație! Aș vrea să fiu orice, numai să am parte de finalitatea imboldului pe care mi-l conferă inima! Fericirea gândului nu este niciodată sigură.

În momente de extaz, ți-e teamă să-l trăiești până la capăt…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *