Sâmbăta (nu de Sus, ci de pe scaun, în frizerie)

Câtă vreme l-a tuns pe Sandu B., doamna Gina ne-a făcut istoricul casei: a achiziționat-o în 90, anul în care a aruncat atâtea lucruri valoroase, care se găseau în casă, fiindcă nu le-a cunoscut valoarea: „Am dus la gunoi lustre de marmură! Atunci, nu aveau preț”.

Profesia a moștenit-o de la tatăl ei. Ne-a arătat ceasul cu fluture din perete – îl are amintire „de la tata”. „La început, ne-a mai spus, frizerul făcea și oficiul de stomatolog. Scaunul din frizerii este prototipul celui din cabinetele de stomatologie. Uitați-vă la acesta (ne îndemna, în timp ce-l manipula în toate părțile): e din fontă și vechi de peste o sută de ani. Un englez mi-a oferit peste 7000 de lire pe cele două scaune originale, de fontă, dar l-am refuzat”.

Dintr-una într-alta, doamna a recurs la o comparație care ne-a dezamăgit, între casele solide care se ridicau înainte și blocurile noi, a căror reclamă licărește din orice colț al orașului: „O nepoată a mea a cumpărat un apartament nou și a trebuit să perforeze zidul, pentru a instala ceva. În momentul percuției, din perete a curs apă, de la un bidon de plastic umplut cu apă, pe care-l zidiseră muncitorii pentru economie, pentru a trage lumea pe sfoară. Și nu era numai un bidon, ci mai multe, fixate, unul peste altul, în zidul de rezistență!”. Am rămas descumpăniți, și eu și Sandu B. Chiar am contestat informația, dar am schimbat subiectul…

După tunsoare, Sandu B. părea mai tânăr cu zece ani, parcă intrase într-un laborator de schimbare a vârstelor – trecuse peste el mâna magică a doamnei Gina și vremea a regresat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *