Încă în avion…

Turbulențe… Avionul se clatină, ca o pasăre în distracția zborului. Cât de fragilă e tehnologia în comparație cu natura! Îmi fac un bilanț (în sinea mea), pentru orice eventualitate: vizez gândurile din caiete, lucrarea încă nepublicată (despre absurd etc.). Intervențiile calme de la microfon, ale stewardeselor, prezențe impecabile (haine care le vin bine pe corp, păr bine pieptănat și strâns la spate, empatie și educație aleasă), îmi par pline de curaj – dacă ele nu se tem, eu de ce aș face-o?

Mădălina îmi spune că trebuie să ajungă la Stuttgart, acolo unde lucrează tatăl ei și e primul său zbor. Va sta o săptămână, iar de la anul, speră să se mute definitiv în Germania. Îi continui perspectiva: „Ai alură de nemțoaică!”. Totuși, ideea ei mă întristează, fiindcă așa, de pe tabla viitorului acestei țări, dispar piesele ei eventual luminoase…

În sfârșit, aterizăm, iar lumea, încă sub efectul călătoriei bizare, nu mai aplaudă căpitanul aeronavei, gest care îmi displace.

(Va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *