Străfulgerări de gând

Ieri, mi-am amintit de amicul meu, I. A., care-mi povestea, într-o vară (acum peste cincisprezece ani), despre o întâlnire cu niște copii ai străzii – obișnuia să intre în vorbă cu ei. Cu vocea lui, asemănătoare uguitului de guguștiuc, I. A., râzând ușor, reda amănunte – dintre acelea de pus pe gânduri, cum se curățau de slin, când aveau ocazia, cu peria de sârmă etc. (așa îi relatau ei).

Astăzi, acelor tineri le va fi trecut prin minte figura acelui domn care i-a întrebat una, alta, despre cum le este viața? Vor fi bănuind că el, de ani buni, zace sub pământ, fiind numai schelet și putregai? Îl vor fi invidiind, în clipa aducerii-aminte spontane, pentru traiul decent pe care, după haine și îngrijire, se bănuia că-l ducea? Își vor fi dorind, fără să știe că e mort, să fie în pielea lui?

Rămâne o întrebare, ce e de îndurat, în situații – Doamne ferește! – de limită: viața târâtă prin canale sau somnul de sub cruce?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.