Ora H a sosit! Cronică de carte

Ora H - Alexandru Cazacu, editura Neuma - Esteto.ro

Cu o prezentare semnată de Horia Gârbea, volumul de lirică Ora H (Editura Neuma, 2021) de Alexandru Cazacu poartă un titlu misterios, care amintește de romanul Ora 25, scris de Constantin Virgil Gheorghiu. Ora H, cea după al cărei răgaz tânjește poetul, saturat de compania amicilor care-i seamănă atât de mult, încât senzația de a se revedea pe sine ca în mai multe oglinzi, îl obosește, supunându-l monotoniei, este definită în termeni firești: „Ora în care vrei să rămâi singur / pentru că îți este frică / de acei care ți se aseamănă” (Iată orele). Angoasa față de truismele existențiale, redescoperite în solitudine, este surprinsă în următoarea secvență lirică, distinctiv vizuală și atașabilă unei celebre pelicule de film american: „tot ce a fost se sfâșie / precum cămașa unei sperietori în lanul de ovăz”. În intimitate, visurile se redimensionează, după calapodul realității, deși viziunea de a dezvolta premisa „controlului asupra termocentralei / dintre blocurile cu zece etaje” (Visul nostru) este caracterizată de o anume inocență a exhaustivității: „să plantăm o mică pădurice de lămâi pe terasă / să salvăm eroii încovrigați de frig”. Proporția maximală a viziunii, fapt de influență suprarealistă, se menține în continuare. Astfel, întrebările unui om „în toată puterea cuvântului”, care se auzeau în oraș, împreună cu melodiile de la gramofoane, devin parte a mediului, întrucât „răspunsul întârziat / se arunca în fața iernii / ca o contesă înaintea acceleratului”. În mod curent, ecoul ar fi fost o consecință a interogațiilor, adresate, este de bănuit, unui interlocutor de aceeași formație culturală, dar importanța, pe care eul liric și-o acordă sieși, impresionează întreaga natură, care-i preia anxietatea și-i oferă o replică materială, în stare să dea peste cap un anotimp (precum iarna) și să-l abată de la instalare. Alt mijloc inedit de opunere la venirea iernii este liniștea, stare pe care o inspiră ziua de duminică, prilej de a investiga panoplia unei urbe situate în vecinătatea mării: „O baricadă înaintea iernii această duminică / în orașul pregătit să învechească / cu frumusețea decadentă a străzilor sablate / de o liniște friguroasă / lângă vârtejul ultimelor frunze / din fața plajei unde nu mai vine nimeni / unde securea războiului dintre tine și tine a ruginit / sub țipătul unui pescăruș flămând” (Sfârșit de sezon). De asemenea, în poemul, intitulat Septembrie, pe lama unor cuțite de bucătărie, alunecă toată liniștea din lume, în timp ce „anotimpul își dansează frunzele / pe marginea prăpastiei” – în altă parte, se deduce, nu se mai găsesc frunze, decât în colțul previzionat de poet, dar nici silențiozitate, fiindcă a fost acumulată de strălucirea oțelului, a pumnalelor de spart gheața (produsă în frigider). Alternanța tipului de perspectivă, când restrâns, când amplu, devine manieră recognoscibilă a volumului de față: „Seara se inundă de roșul atârnat / în cârligul măcelăriei”. Ca în romanul Baltagul, când viața pare a se defini prin singurătate și liniște, apar, te miri de unde, nuntașii, a căror menire este să înveselească locul: „Ca un fel de răspuns veselia acelui șir de nuntași / răscolind ordinea duminicii adormite / în propria sa istorie” (Problema orientală). Din acest moment al predominanței elementului sonor, poetul devine mai atent la manifestarea universului mărunt, căruia i s-au dedicat, între alții, Tudor Arghezi și Emil Brumaru: „Păianjenii strâng în plasa lor fină / picăturile ploii țârâitoare”, „Fluturi albaștri ni se topesc în vene” (O simplă zi de Aprilie), „furnicile au strâns ultimele firimituri ale spațiului balcanic” (Să mai treci) sau „roșeața soarelui / s-a topit în smârcuri și livezi / și peste merele coapte” (Poate cândva). Cu acest volum, a cărui temă principală este destinul omului în lume, Alexandru Cazacu face dovada vocației de a fi modern prin stil și problemele dezbătute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.