Am fost umilit în durerea pe care o înduram deja, fiind departe de iubita mea.

Am dat drumul porumbeilor voiajori – să-mi ducă mesajele de dragoste și de dor, precum și de intenția de a fi împreună – , însă ea a blocat fereastra castelului, după mai puțin de două minute, de la sosirea lor, vreme în care ei, săracii, băteau din aripi, la geam. I se păruseră femeii prea insistenți. Neștiind despre ce e vorba, am expediat alt rând de mesaje, printr-un cârd de porumbei. Între timp, iubita a acceptat să-i intre în odaie porumbeii cu mesajele altor bărbați, după cum de la ei înșiși am aflat. Însă ea a negat, m-a mințit pe față, am dovada într-un bilet, pe care, într-un târziu, mi l-a trimis: „Nu, nu m-am împrietenit cu niciun bărbat!”. Contrastul dintre ceea ce spunea și adevăr m-a înfrânt în trăire – când am anunțat-o că știu despre X sau Y (unul dintre ei are nume de pasăre de curte, curcă!) -, m-a înstrăinat în condiția pe care o îndeplinesc astăzi, de lup flămând în urbe.

(Va urma)