Înflorise liliacul tânăr
și-l contemplam.
Dacă în suflarea vântului
sau la un firav curent creat de fuga,
pe lângă pom, a unui cârd vesel de copii,
cădea o floare, din rază părea desprinsă.

Să fi fost liliacul nostru confundat cu o fântână
și în coroana lui îngerii să fi aruncat bani de aur,
pentru a li se fi împlinit și lor o dorință în cer?
Parfumul care-l înconjura îl făcea sfânt.
Aș fi vrut să nu fie de lemn liliacul
și să-l inspir ca pe aromă,
adăpostindu-l de ploi și de vremea care, mai încolo, fără milă,
îl va desfrunzi și-l va muta din grădină, într-un raft de stihii.
Liliacul din văzduh își hrănește floarea
și din tihna casei.