Fiecare pom acum pare, în locul lui, pe culmi,

o mare de floare. Vântul, sâcâitor pescăruș, care-i răpește

din forma ovală un punct sau o linie,

dacă-i mai năprasnic la fire,

și-l lasă în ochii noștri, la vedere,

mai prăpăstios,

o gură certăreață în aprilie.

„Maca-maca” îi răspund păsările mai noi,

venite în cârduri,

sub aceeași formă de V, în care au plecat în toamnă.

Durerea cuibului vechi nu o vor mai afla,

în extazul de floare. Își caută cuibul,

nimerind și-n altul, căruia-i lipsește stăpânul,

picat în mare, din zborul spre țările calde.

Se fâțâie de zor, ca să se obișnuiască mai rapid

cu asprimea de paie.

(Poemul face parte din volumul Sunt poet în fiecare zi)