Diogene își continuă monologul (2)

De ce am omorât 
aceste posibilități?
Nu am văzut nimic deosebit la alta,
decât m-am învârtit, 
pe nedrept, 
în suferința insuflată 
de către demonii serbezi. 

Oh! Tu însăți te gândeai la mine.
Nu te-am onorat,
pe atunci, 
deloc
și în mine am lovit singur, 
în sufletul meu - 
ce aș vrea să ți-l fi dăruit ție!

Ce fericiți am fi fost!
Ne-am fi pecetluit dragostea 
printr-o nuntă de poveste. 
Pe cel mai iscusit cântăreț 
l-aș fi adus pe scenă. 

Clipa ar fi înflorit -
i-aș fi cerut: 
Mai stai! 

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *