De dimineață, am auzit cucul cântând. Se spune că este o pasăre singuratică, dar a cântat oamenilor, în zori.

Am băut o cafea turcească. Am filmat cum se prepară.

Primul popas l-am făcut la lac, în a cărui apropiere nu se simte căldura, deși, din cer, soarele bate cu putere. Și pe stânga și pe dreapta, statui cu personalități de-ale lor.

Mă așez pe bancă… Un vapor se pregătește să plece în zare. Fac fotografii, din varii unghiuri.

În centrul vechi, ai ce să vezi, la fiecare pas, pe orice arteră.

În aceste imagini, am surprins un Centru cultural, alături de care funcționează un magazin de vechituri (lanterne de tablă, jocuri vechi, trenulețe, mașinuțe de fier, timbre, ceasuri de masă, bijuterii).

La o patiserie (să zicem tradițională), în fața mea, vreo zece turiști în vârstă se precipită să cumpere plăcinte. După ce încheie în engleză conversația cu tânăra vânzătoare, îi aud vorbind în limba română. Intru cu ei în discuție. Unul dintre ei îmi spune că vin din București, într-o excursie organizată (cu autocarul), că sunt cazați în apropierea mănăstirii Sf. Naum: „este excelent locul!” – îmi confirmă și mă îndeamnă și pe mine să vizitez locul (30 de euro cu vaporul, dar pot ajunge și cu mașina, dând ocol orașului).

Bătrânul era curios pe unde am mai fost, precum și despre impresia pe care mi-a făcut-o Albania: l-am cam dezamăgit, spunându-i că prețurile nu sunt deloc mici (acolo).

(Va urma)

Am lăsat în urmă Albania, cu ecourile ei austere și m-am îndreptat înspre Ohrid: mi s-a părut că ajung în Elveția!

A fost imposibil să ajung în centrul vechi (cu mașina), din cauza unui gardian care nu permitea (la barieră) decât accesul locuitorilor de acolo. L-am sunat pe gazdă, pe whatsapp, după ce, la o terasă, am primit parola de Wi-Fi. M-am întâlnit cu el, în dreptul poștei din oraș.

Apartamentul în care stau, de la intrarea în imobil, pare situat la subsol, dar, de pe terasă, la etajul 1, datorită poziționării caselor, pe coastă, ca în Istanbul…

(Va urma)