Romanul tradiţional, interbelic, realist, mitic

       Romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în 1930, prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor, având în prim-plan căutarea şi pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.

       Romanul este o creaţie epică în proză de mari dimensiuni, cu o acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri în timp şi spaţiu, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate.

        Prin multitudinea aspectelor înfăţisate, romanul oferă o imagine amplă asupra vieţii. Opera “Baltagul” este structurată pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea monografică a lumii pastorale şi căutarea adevărului) şi aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic include modul de înţelegere a lumii de către personaje, tradiţiile pastorale, dar şi comuniunea omului cu natura şi mitul marii treceri (moartea).

         Titlul este semnificativ, baltagul fiind un obiect simbolic: arma crimei şi instrumentul  cu care se va înfăptui actul justiţiar, reparator. De remarcat, că în roman baltagul  lui Lipan, îndeplineşte cele două funcţii, iar baltagul tânărului Gheorghiţă se păstrează neatins de sângele ucigaşilor.

         Naraţiunea se face la persoana a treia, iar naratorul omniprezent şi omniscient prezintă în mod obiectiv lumea satului de munte şi acţiunile Vitoriei. Secvenţele narative sunt legate prin înlănţuire şi alternanţă. Naraţiunea este preponderentă, dar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului său, elemente de portret fizic individual sau colectiv. Naraţiunea este nuanţată de dialog.

         Timpul derulării acţiunii este vag precizat prin repere temporale ,,aproape de Sf.Andrei’’, ,,În postul mare”, ,,10 martie”. Cadrul acţiunii este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor şi a Bistriţei, dar şi cel de câmpie, Cristeşti, în Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru verdicitate, traseul urmat de Vitoria împreună cu Gheorghiţă, pe urmele lui Nechifor, conţine numele unor localităţi existente pe hartă.

         Romanul este structurat în 16 capitole cu acţiune desfăşurată cronologic fiind structurată în momente ale subiectului. Expoziţiunea este precedată de o explicaţie în legatură cu geneza neamurilor omeneşti. Tot în expoziţiune sunt prezentate locul şi timpul acţiunii, satul de munte Măgura Tarcăului, toamna târziu.Vitoria Lipan, soţia lui Nechifor Lipan, stătea pe prispa casei şi torcea cu gândul la soţul ei, plecat de mult timp la Dorna, pentru o afacere cu oi.

         Intriga constă în neliniştea femeii care cere sfaturi părintelui Dănilă, caută explicaţii la baba Maranda, vrăjitoare satului, apoi îl cheamă pe Gheorghiţă, fiul ei, care se află în ţinuturile Jijiei cu oile la iernat, astfel plănuind să plece în căutarea soţului. Îşi aranjează treburile gospodăreşti, o duce pe fiica ei, Minodora, la mânăstire, îi face lui Gheorghiţă un baltag şi la începutul lui martie, pleacă în căutarea lui Nechifor.

         Desfăşurarea acţiunii îi prezintă pe cei doi şi drumul parcurs de ei, precum şi întâlnirea cu oameni noi. În satul Sabasa găseşte în gospodăria unor oameni pe Lupu, câinele lui Nechifor, care îi duce la râpa unde erau osemintele soţului său. Din momentul acesta şi până la pedepsirea vinovaţilor are loc punctul culminant. Femeia  îndeplineşte datinile crestineşti, respectând datina înmormântării. În timpul praznicului, Vitoria îl provoacă la mărturisire pe Calistrat Bogza, criminalul.

          Deznodământul o înfăţişează pe Vitoria făcând planuri de viitor: să îşi recupereze turma furată, să o ducă pe Minodora la mormântul tatălui său şi să-şi continuie viaţa.

           Personajul principal, Vitoria este realizat prin tehnica brasoreliefului şi individualizat prin caracterizarea directă şi indirectă. Portretul fizic relevă frumuseţea femeii prin tehnica detaliului semnificativ: ,,Nu mai era tânără, dar avea o frumuseţe neobişnuită în privire. Ochii îi străluceau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul genelor lungi”.

           Natura devine o cutie de rezonanţă a sentimentelor femeii, îndrumând-o în căutarea soţului său: la Dorna, dar şi la Crucea Talienilor, vântul o anunţă că se află pe drumul cel bun. Personajul secundar, Gheorghiţă reprezintă generaţia tânără care trebuie să ia locul tatălui său. Romanul poate fi considerat iniţiatic, deoarece prezintă drumul spre maturizarea lui Gheorghiţă.

             Nechifor Lipan este caracterizat în absenţă prin retrospectivă şi simbolizează destinul muritor al oamenilor. Apar şi personaje episodice, cum ar fi Minodora, fiica Vitoriei receptivă la noutăţile civilizaţiei, care este trimisă la mânăstire pentru purificare, dar mai apar şi alte personaje ca moş Pricop, care simbolizează ospitalitatea, părintele Dănila, care reprezintă autoritatea spirituală în satul arhaic, baba Maranda, toate aceste personaje fiind reprezentative pentru lumea satului arhaic.

              Romanul are caracter monografic, deoarece înfăţişează viaţa muntenilor, ocupaţiile, tradiţiile, obiceiurile şi principalele lor trăsături: oameni muncitori, veseli, iubitori. Trăsăturile personajului colectiv, muntenii sunt surprinse încă de la început, în legenda pe care obişnuia să o spună Lipan, rememorată de Vitoria: ,,Viaţa muntenilor e grea mai ales viaţa femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme ca dânsa…”.

              Romanul poate fi considerat un roman mitic deoarece preia şi dezvoltă motivele principale din balada “Mioriţa”, care ilustrează unul dintre cele patru mituri fundamentale ale românilor – mitul existenţei pastorale la români care evidenţiază motivul legăturii omului cu natura şi concepţia despre viaţă şi moarte a omului din popor. Acestui motiv i se alătură două mituri universale, al călătoriei şi cel al căutarii.

            Romanul are ca mod predominant de expunere naraţiunea, relatarea făcându-se atât de naratorul obiectiv, cât şi de personaje, pentru că autorul apelează la rememorare. Dialogul este şi el prezent în operă şi se realizează într-o diversitate de tonuri, când insinuant,  persuasiv, pentru că munteanca vrea să afle veşti despre soţul ei, când hotărât, drastic, neiertator faţă de copii sau faţă de cei care i se împotrivesc sau încearcă s-o împiedice în realizarea scopului propus. Însuşirile morale sunt înfăţişate prin intermediul monologului interior, punând în evidenţă zbuciumul interior al Vitoriei Lipan, preocupările şi grijile ei permanente. Există în roman şi pasaje descriptive care nu au în vedere spaţiul naraţiunii, ci reliefează manifestările naturii, diferitele ei ipostaze în strânsă legătură cu stările sufleteşti ale personajelor sau evidentiază direct unele trăsături caracteristice ale acestora.

           Romanul “Baltagul” este deopotrivă una dintre capodoperele sadoveniene şi ale prozei româneşti datorită conciziei, dinamismului acţiunii şi armoniei compoziţiei, Sadoveanu realizând prin această operă, o veritabilă monografie a satului românesc de la munte.