Titlul romanului Dragoste în umbra morții (Editura Brumar, Timișoara, 2019), de Dumitru Șt. Drinceanu poate fi interpretat într-un mod clasic shakespearian, întrucât pare a evoca sacrificiul, în numele dragostei romantice, al unor tineri îndrăgostiți, gata să-și ofere viața unul pentru altul. Cu toate acestea, în contextul prezentat în roman, titlul capătă o nouă dimensiune și semnificație. În loc să se concentreze exclusiv pe povestea de dragoste dintre protagoniști, titlul devine asociat cu miracolul supraviețuirii în fața unei tragedii iminente, precum acel tsunami din Pacific, despre a cărui violență s-a transmis în toată lumea. Astfel, metafora „umbra morții” nu mai indică doar un devotament paroxistic în dragoste, ci și realitatea concretă a pericolului și a tenacității omului în fața acestuia. Titlul subliniază schimbările de perspectivă din cadrul romanului, asigurând cititorului o introducere intrigantă și provocatoare într-o poveste care explorează atât aspecte romantice, cât și tragedii umane de proporții catastrofale.
Comparând debutul acțiunii din romanul lui Dumitru Șt. Drinceanu cu maniera lui Balzac, așa cum a fost adoptată în literatura română de Nicolae Filimon, se evidențiază o anumită similitudine. De fapt, descrierea apariției lui Tokay, protagonistul cărții lui Drinceanu, într-o manieră care precizează cu lux de amănunte coordonatele spațiale și temporale, amintește de scenele din Ciocoii vechi și noi (1866), în care tânărul Dinu Păturică sosește la casele boierului Andronache Tuzluc. În ambele cazuri, autorii folosesc o tehnică meticuloasă și detaliată pentru a prezenta contextul în care se desfășoară acțiunea și pentru a familiariza cititorii cu universul în care vor fi implicate personajele. Prin această tehnică amănunțită și bogată în detalii, Drinceanu își propune să creeze o atmosferă realistă și captivantă, în care lectorii să se poată imersa complet, permițându-le să simtă și să înțeleagă mai profund lumea personajelor: „Un val de pucioasă înțeapă înecăcios și trezește acut simțurile, semn că în străfundurile pământului cineva trudește din greu pentru contrast. Cocotierii și palmierii își unduiesc și își ating senzual palele. Par să aștepte clipa prielnică spre a se etala în decor, sub cerul oblăduitor, în răsărit și apus, când vibrează din mii de corzi în briză. Toate în preajma unui ocean cald și cuminte, cu faună și floră atât de colorate, cum numai în fabulosul sud poți găsi”.
Tokay se învârte în cercuri înalte, de formalitate excesivă și de protocol rigid. Gesturile aparent banale, cum ar fi indicarea unei ținte cu degetul, sunt percepute ca fiind extrem de importante și încărcate de semnificații culturale și istorice în contextul diplomatic al Thailandei („un gest impardonabil, periculos în trecutul istoric”). Atmosfera de solemnitate este întărită de detaliile vizuale minuțios descrise, care conferă impresia că se asistă la un film sau la o reprezentație teatrală de tip medieval, când lordului i se șoptește la ureche despre starea de lucruri, acolo unde ajunge. Pentru Tokay, rolul de confesor îl deține „tânăra șefă de cabinet, abia venită la ambasadă”.
Romanul este conceput în două părți, inegale ca întindere. Prima, subintitulată Fericirea se numea Thys, își distribuie substanța epică în optsprezece capitole, dintre care atrag atenția: Plonjon sud asiatic, Mileniul abia începuse, Iubirea nu cunoaște teama, Oglinda, Plaja și karma, Fața continentală a unui tsunami, Fantoma. Primul și ultimul capitol, numai din enunțarea titlurilor, exprimă o acțiune, la nivel simbolic: un plonjon încercat fără precauție poate transforma în fantomă pe nesăbuit. A doua parte, Tăciunii din cenușă, are numai opt capitole (Umbre, Chao Praya, Sensul veșnic neînțeles, Hora spiritelor ș.a.), dar conține punctul culminant și deznodământul.
Deși Tokay și fiul Rhol sunt implicați în activități diferite în locații geografice separate (bunăoară, Rhol, pasionat de informatică, era reprezentantul unuia dintre colegiile din centrul Salzburgului, la Madrid), autorul creionează posibilitatea unei experiențe comune sau a unei reacții similare în fața unor dezastre naturale, precum tsunami. Această aliniere subtilă a destinului lor oferă un element de suspans și anticipare în poveste, sugerând că întâmpinarea momentului de cumpănă ar putea avea consecințe deosebit de importante pentru ambii protagoniști.
Dumitru Șt. Drinceanu este o conștiință a evenimentelor de nivel planetar, a căror manifestare poate decide, în mod definitiv, multe destine. Datorită temei: Dragoste si dramă sub tsunami în Pacific – după cum însuși autorul o formulează – romanul este singular (nu știu dacă mai există vreo operă la noi, în literatura română, cu o poveste însăilată în marginea înspăimântătorului tsunami), fapt pentru care cititorii, îndeobște cei curioși, îl vor achiziționa.
