Limba română mi-a creat probleme, aseară, la o terasă din Turnu – Severin.
M-am așezat la o masă, mai în margine. Luasem orașul la pas și mi se făcuse sete.
Am răsfoit meniul: m-am hotărât asupra unui Pepsi. Aproape în fugă, a venit un tânăr să ia comanda. Era îmbrăcat în negru – conform uniformei localului-, avea o barbă, cam mare pentru vârsta lui, dar… o barbă de filosof: ce doresc? Nu am ce face și-l întreb, din ce am observat în jur, dinaintea celorlalți meseni: „Aici, serviți cu predilecție, pizza?”. „Ce e aia? Ce e predilecție? Nu avem!” îmi dă replica pe loc și cu viteză. Am rămas și eu blocat, fiindcă, pentru prima dată, eram pus în situația de a explica sensul bietei locuțiuni adverbiale… Culmea este că în minte îmi veneau sinonime de felul: „predominant”, „prioritar”, „primordial”, „majoritar” – cuvinte numai de ordin „savant”, întrucât, repet, eram blocat. Am stins neînțelegerea: „Lăsați! Rămâne numai băutura răcoritoare, inventată de un farmacist american”…