Fără a-mi bănui mișcarea buzelor tale urmăritul meu atent, 
îmi deschid inima înspre soare, ca pe un teritoriu, corăbiilor lui Columb
și încep a disprețui clipele care nu mi te-au adus în cale, 
dar, pe atât de mult, 
ridic în slavă zeii acelei zile care mi te-a dat vederii, 
pe când, în conferință, somnul mă aduna din oboseală...

O, de ce nu am avut loc liber lângă mine, să te fi poftit a ședea, 
de pe atunci, m-aș fi înălțat,
din stagnarea sentimentală, spre vârful muntelui, 
acolo unde Apollo stăruie să ne dea soare, pentru fiecare zi.
Poate 
m-aș fi bucurat mai devreme de căldura brațelor tale  
sau de insolitul povestirilor despre orice prin viață mai însemnat ți-a trecut 
și te-aș fi cunoscut mai bine.