I-am compătimit pe cei care și-au irosit vremea cu filosofia și au scos din negura epocilor sensul bietei existențe... S-au devotat reverenței, cu acea voință de a o executa perfect, când vor avea motiv, chiar dacă acesta îi regăsește așezați, pe căprării, sub mâna lui Hades. Ce nu au avut ocazia in viață, au profitat acum, la întâlnirea gândurilor mele (care-i purtau și pe ei, implicit, făuritorii de sisteme) cu filosofia lor și femeia despre care și vouă vă scriu, celor din secolele ulterioare, și au dat cu toții binețe, atât de extaziați, încât înseși temeliile purgatoriului s-au zguduit.
Ca un vrăjitor, am luat scânteia în palmă și am dus-o în toate cotloanele orașului: am ocrotit-o într-un felinar. -Ați văzut cumva un om? întrebam mereu.
