Skopje (capitala Macedoniei de Nord) este străbătut de râul Vardar, pe ale cărui ape tronează două corăbii false – transformate în hoteluri / restaurante, dintre care, însă, numai unul este deschis.

Peste tot în oraș, sunt stații de trotinete electrice și de biciclete, pentru închiriat: pe aleile umbrite de copaci mari, se zburdă cu aceste vehicule, ca zmeii în Antichitate.

Clădirile instituțiilor sunt monumentale.

Statuile în mărime naturală, ale personalităților istorice, împânzesc orașul. Din loc în loc, rage în tăcere și într-o căldură toropitoare statuia câte unui leu.

(Va urma)

În Skopje, trebuie să ai grijă unde parchezi, fiindcă mișună indivizi cu ecusoane etc. care blochează roata mașinii (mașină pe care ei o consideră parcată neregulamentar, deși te afli în parcare semnalizată). Lângă un bloc, am văzut această mașină clasică (Yugo Koral):

Serbia este o țară liniștită, cu oameni foarte atenți la detalii: (între altele) tundeau iarba pe marginea drumului, prin pustietăți.

Nu înțeleg nici astăzi ambiția (din anii nouăzeci) de a menține Iugoslavia, deși foarte mulți (nu numai sârbii) au nostalgia acelor vremuri.

Ce legătură să fie între macedonenii din Skopje și sârbii din Kladovo? Nu mai vorbesc de croați sau de muntenegreni: ce aveau în comun cu sârbii de pe lângă noi, de pe malul Dunării? Pentru ce merita unitatea artificială atâtea sacrificii umane, atâtea lupte inimaginabile, pentru ce, când erau nații diferite? Ori viața putea merge înainte, cu delimitările statale actuale, datorită bunăstării care se consolidase în Iugoslavia (un fel de Occident pentru noi, înainte de 1989).

În fiecare dintre țările fostei Iugoslavii, există o viață în orașe, care vine din vechime, cu obiceiurile de atunci: de-o parte, se aude musulmanul în difuzor, de alta, sclipesc vârfurile bisericilor creștine etc. Prăvăliile și magazinele au inscripționate pe ușile de la intrare anul înființării. Cei care vând produse tradiționale (și în tarabe sau chioșcuri ambulante) au moștenit meseria și o duc mai departe, cum își plimbă (mută) taraba.

(Va urma)