Corneliu Dumitriu ne oferă prin Teatrul lui Shakespeare (Editura Didactică și Pedagogică, București, 2021) o amplă sinteză consacrată operei dramatice a bardului din Avon. Construcția volumului urmează liniile mari ale creației shakespeariene: Tragediile, Comediile, Piesele istorice, la care se adaugă o secțiune aparte, Trei studii de caz, precum și un Dicționar al personajelor. Această arhitectură propune o lectură ierarhică și ordonată, aptă să înlesnească pătrunderea în miezul unei opere în care forța imaginativă și tensiunea dramatică se conjugă într-o unitate vie.

În cele cinci acte, Titus Andronicus se înfățișează ca o anatomie a destinelor. Personajele pornesc dintr-un spațiu al onoarei, dar fiecare pas al lor, sub presiunea cruzimii și a răzbunării, le abate către faptele cele mai sumbre, într-o coborâre inexorabilă spre imoralitate: „Această lume odioasă care se naște sub ochii noștri este ucisă în final, într-un veritabil măcel, când prin sânge și moarte se purifică adulterul, violul, cruzimea, nesupunerea sau viclenia. În încheiere, se profilează aerul unei lumi noi, scăpată de flagelul faptelor imorale. Roma parcă renaște, așezând în fruntea ei un personaj virtuos, îngropând un trecut întunecat de crime și mârșăvii”.

Romeo și Julieta, reprezentată între anii 1594–1595 și tipărită în 1597, se lasă descifrată sub trei unghiuri de vedere: reveria iubirii, geografia ideii și esența tragică. Aceeași metodă de analiză este aplicată și asupra lui Hamlet, unde însă se adaugă altă dimensiune, proprie acestei capodopere: dilema și suferința, care fac din drama prințului danez o meditație asupra destinului conștiinței umane.