Atomi de lână

Ca să miște mâna țărăncilor, 
gestul de a toarce le este în gând,
dar nu are greutate
să apese creierul,
precum durerea pierderii
a ceva apropiat de suflet.
E un reflex ușor ca un fulg,
dar câtă energie declanșează!
Își trage puterea dintr-un obiectiv,
propus prin vorbă,
rostit cu fermitate,
dar care nu este, în fond,
decât dorința tuturor celor de față
de a mai sta la taclale
și de a pune țara la cale.

Și lâna,
adusă în coș,
e cântărită din ochi; i se prevede
volumul potrivit, pentru a le ajunge
să toarcă vreme de câteva ore.

Pofta de boabe fierte de porumb
ori coapte pe plită
împânzește cerul gurii, care aduce,
de nu știu unde, atâta apă,
încât limbile torcătoarelor se inundă.

Encefalul înflorește în atmosfera odăii.
Vorbele se plimbă prin acest poem,
după ce au adus din cosmos,
unde au stat sub formă de atomi atâția ani,
vibrația navei inventate în '69 de americani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *