Astfel grăiseră ele, 
iar mintea mândrelor roabe
ale fusului harnic, 
pline de veșnică trudă,
nu purta nicio greutate în cercul gândirii,
nici durerea n-o avea care sfâșie pieptul,
când omul jertfește odorul cel drag 
de la suflet.

Mișcarea era ca un fulg purtat de vânt,
ușoară în reflex, 
dar stârnind o putere imensă,
născută din fapta menită, 
dorită de toți cei de față,
care în sfat și-n tăinuiri plăcute 
pun țara la cale.

​Iar lâna, 
adusă în coșulețe împletite cu meșteșug,
era cântărită din ochi de privirile iute înarmate
cu gând,
ghicindu-i-se măsura,
ca să le-ajungă la tors 
în lungile ceasuri de iarnă.

​Și pofta de boabe alese, 
de porumb muiat în vâlvătaie,
ori copt pe plita încinsă 
cu foc din păduri umbroase,
cuprinse cerul gurii, 
stârnind izvoare de apă
care inunda limba torcătoarelor.

​Astfel, 
encefalul înflorea în odaie,
iar vorbele pluteau prin această cântare,
aduse din însuși haosul cosmosului, 
unde stătuseră veacuri de-a rândul 
ca atomi în tăcerea eternă,
purtând în ele fiorul și apriga vibrație
a navei care în anul șaizeci și nouă
a fost închipuită de mândrii bărbați ai Americii.