Prin 1992…

Nicu plânge de mama focului. Totuși, se ferește de mine și iese din cameră, ca o zvârlugă. Nu înțeleg atitudinea:

„E supărat”, îmi spune Daniel.

„Ce a pățit?”.

„E supărat! Din aproape toată bursa, a cumpărat o pereche de blugi, pentru Georgeta. A doua zi, ea a venit la facultate cu blugii tăiați, la nivelul genunchilor, și Nicu a interpretat gestul drept argument de indiferență; plânge pe aici, toată ziua, că nu-l iubește”.

În acea vreme, exista moda blugilor cu franjuri.

Cred că era prima dată când îmi vizitam colegii, la cămin și dădeam peste un Nicu prăpăstios, plăpând ca păpădia în suflarea fetelor. Mereu avea nevoie să fie încurajat, că este cel mai grozav, numai pentru a o depăși, în atuuri fizice, configurate în imaginația lui, pe Gigi, iar Daniel îi dădea peste nas, de fiecare dată, în speranța de a-l coborî din balonul iluziilor deșarte.