În mai multe rânduri, nu mi-am putut începe orele, fiindcă tinerii mei au ținut neapărat să afle care este opinia mea despre situația în care ne aflăm, nu numai noi, ci întreaga lume. Oricât am încercat să evit subiectul, nu am reușit, din cauza insistenței lor.

Am vorbit și despre intențiile unor apropiați de-ai mei de a părăsi țara, pentru un timp; tinerii au preluat numaidecât ideea și mi-au propus un exod al nostru, al meu cu ei, într-un loc ferit de primejdii. Încrederea aceasta în mine m-a deconectat de la impresiile care îmi reveniseră în minte, din cărțile pe care le cunoșteam, pe o temă asemănătoare, precum Împăratul muștelor, impresii pe care, însă, nu le-am mai dezbătut și nici măcar nu le-am menționat, întrucât, sunt sigur, mi-ar fi demonstrat că ei, față de personajele acelei cărți (premiate cu Nobel), au mai multe abilități de constituire și de organizare într-un grup mai bun, modern și dornic de progres, în orice împrejurare.

Acest entuziasm al lor a venit din intenția de a se depărta de tensiunea prezentului, amplificată de știrile, amalgamate cu mestecăul, care tot răzbat din atâtea difuzoare, ale televizoarelor, aparatelor de radio, ale telefoanelor și podcasturilor etc.

Ideea exodului nostru inedit denotă că, indiferent de limita contextului, există speranță.