Dezamăgit 
că însăși reflectarea este utopie, 
la care nu se vrea părtaș, 
Adam, 
în mersu-i prin natură lin,
vede un pește sărind 
din lac. 
„Ce o fi acesta?” se întreabă omul,
„poate că, 
dacă-l prind, 
la următoru-i salt, 
răstorn întinderea de ape 
și aflu, în adânc, 
alt rai, 
o piatră de smarald”...  

În bătaia lunii, 
așezat pe mal,
așteaptă Adam, 
încă o dată, 
peștele în salt.
Istoria ce va fi să vie 
i se dezleagă în minte.

Prin ce i-a revelat,
o scenă cu pescari, 
la un concurs de somon, 
în secolul al XX-lea,
Dumnezeu l-a îndemnat 
să-și facă undiță din coaja de copaci, 
iar ca momeală Adam,
fără a i se fi suflat din cer, 
a pus 
râma de sub talpă.