Skopje, orașul în care am oprit, în acest periplu estival, mi-a creat o primă impresie de cartier vechi de la noi, din cauza unor blocuri comuniste, dar și a unei activități bizare, a unor indivizi cu ecuson la gât, care urmăreau, cu un caiet în mână, mașinile care nu ar fi fost parcate regulamentar (am fost surprins, fiindcă era blocată roata unui automobil aliniat chiar într-o parcare, desemnată prin indicator).

Așteptând ceva mai mult, am descoperit această mașină, înregistrată și cu drept de circulație (mi-am dat seama), care mi-a amintit de Iugoslavia de pe vremea lui Tito, când s-a dispus construirea unui model de dimensiuni reduse, pentru a fi exportat în SUA, pentru a se achita din datoriile față de SUA – s-a difuzat, cândva, pe unul dintre canalele Discovery un reportaj cu această tentativă ridicolă.

A doua impresie, deprinsă odată cu deplasarea spre cazarea mea centrală, a fost total diferită: Skopje are aspectul unei capitale de stat european, deși Macedonia de Nord încă nu face parte din UE: clădiri monumentale, „păzite” de o rețea întreagă de statui.

Inițial, am staționat într-o parcare subterană, speriat de efervescența indivizilor cu ecuson, care apăreau parcă din pământ, peste tot, deși GPS mă dusese exact în fața blocului căutat, dar nu aveam loc.

După întâlnirea cu macedoneanul care mi-a înmânat cheile – un tânăr cumsecade, blând, vorbitor de engleză -, am parcat în curtea unei școli, dar, la scurt timp, a apărut alt individ cu ecuson, care l-a sfătuit pe tânărul intermediar, să mutăm automobilul. În cele din urmă, am parcat în fața unui cabinet de avocatură, acolo unde am și lăsat mașina, timp de două zile, cât am cunoscut orașul.

Bătrâna Iugoslavia dăinuie în mințile macedonenilor și nu numai ale lor, precum mașina Jugo, între blocuri.

(Va urma)