Deși este mărginit de munți, în Skopje, mi s-a părut neobișnuit de cald, precum întregul oraș ar fi fost înfășurat în pături de lână, sub soarele arzător…

Oamenii sunt discreți, educați, dar, cu toate acestea…

Într-un restaurant elegant (ca toate, de fapt), cu aer condiționat și mese curate etc., cu vedere la Vardar, râul care străbate orașul, am cerut o friptură. Nu am nimerit la masa de adineauri (de la prânz), unde servea o tânără activă și atentă (nu mai erau locuri!), ci la aceea unde „păstorea” un chelner chel, durduliu și excesiv de energic, pentru îndatorirea-i banală.

După ce mi-a adus comanda – o friptură de porc, i-am cerut sare. Mi-a înmânat un tub roz, al cărui capac ar fi trebuit să se rotească: întrebuințându-l după cum știam, sarea s-a deșertat peste friptură. M-am așteptat să mi se aducă altă porție, dar acest chelner a venit în fugă lângă mine (mi-am ținut respirația cât am putut) și a început cu un cuțit de pâine să dea la o parte sarea de pe friptură, pe altă farfurie goală – așa a considerat el că a rezolvat problema – așa aș fi procedat și eu, poate chiar mai bine, dar l-am lăsat pe el, întrucât m-am gândit că îmi va aduce altă porție și curățarea de sare este numai partea de început a unei erori date pe jumătate – o parte din vină era a lui, fiindcă nu mi-a atras atenția asupra capacului – tubul semăna cu solnițele cu piesă rotativă în cap de la noi -, o parte, a mea, că nu mi-am dat seama despre obiect.

Bucata de carne s-a impregnat destul de repede și de mult cu sare – nu am ronțăit decât din colțuri câte ceva. Dezamăgit, nu mi-am mai comandat nimic și am plecat.

(Va urma)