Pentru a-mi onora gazda, un albanez între două vârste, pe care îl găseai oricând în fața hotelului, stând pe scaun, sub umbrelă, îi comandam, în fiecare dimineață, la cafeneaua lui, o cafea turcească, servită cu un pahar de apă rece (din partea casei).

Am fost curios dacă are același gust cu aceea pe care o beam în Skopje – era la fel!

Așezat la masa plasată chiar pe trotuar, luam câte o gură de cafea, în timp ce, în sinea mea, îmi făceam planul dacă este bine să te retragi, la pensie, într-o țară ca Albania, care nu face parte din UE și care, totuși, duce o viață cu un standard actual și încă mai bine, datorită prețurilor relativ mici (mici pentru noi).

În același rând cu hotelul și cafeneaua, se află sediul unei bănci. De câte ori se pierdea în engleză, albanezul recurgea la ajutorul domnișoarei (care lucra la această bancă).

Ritmul calm de viață îl regăseam și în piața orașului, situată în același rând, pe aceeași stradă (Skandenberg): hală mare, cu mese abundând în produse specifice unei clime mediteraneene: măsline (care nu erau sărate), plante diverse pentru ceaiuri, uleiuri de toate soiurile, fructe etc.

(Va urma)