Natura a început să fie urâtă, mai ales din cauza frigului care o stăpânește, care o strânge precum menghina piesa de oțel. Pe șezlong, e imposibil să mă mai așez, fără a pune sub mine o pernă de scaun. Obiectivele îmi sunt din ce în ce mai rare, pe acest final de an. Nu mai sun pe nimeni, pentru că, dacă am sunat, ce lucru minunat mi s-a întâmplat?
Ieri, sub cele câteva raze de soare, stând în reflexie, am auzit un cântec metalic de pasăre, un cântec pornit dintr-un gât în care parcă două săbii s-au ciocnit. Am încercat s-o văd, însă nu am reușit.
Azi, pe la ora 11, cum mă lăsam pe spate în șezlong, a cântat, în dreapta mea, o pasăre cu verde înspre galben pe burtă. Am crezut că este pițigoi. Am vrut să fotografiez superba viețuitoare, nu m-am clintit din loc, mi-am ținut respirația, numai să nu o sperii și să zboare în altă parte. S-a odihnit câteva momente pe creangă, în piersic, deasupra mea, a mai cântat și s-a dus pe căile văzduhului încețoșat. Am sperat să se instaleze într-una dintre cele două căsuțe de lemn, prinse în fiarele bolții, părea să-și caute locaș, fiindcă mișca vioi din capul negru. Am avut imboldul să caut câlți, să-i pun în căsuțe, poate atunci, pasărea aceasta sau alta se va instala.
M-am imaginat eu însumi păsăroi infiltrat în căsuță, am recâștigat astfel senzații termice și de siguranță; să stai pitit în cuib, bucuros de căldura asigurată de penaj, mulțumit cu dumicatul găsit oriunde sau cu mura necoaptă sticlind în tufa ghimpoasă – da, acesta-i traiul perfect pe planetă și fiorul plenitudinii m-ar reinstala în zbor, numai așa, din curiozitatea de a zări oamenii de sus, cum se muncesc din răsputeri să reziste naturii.
Păsările de calibru mai mare mi-au dat de furcă în vară. Am râs de vecinul manelist, când l-am văzut întins pe burtă pe acoperișul încins, cum îndesa cu o joardă ceva sub țigla metalică. Își făcuseră cuib niște porumbei. Și la mine, deasupra balconului de la etaj, niște guguștiuci au dat cu pliscul în stratul mai moale al izolației. M-am cocoțat pe scară și abia am reușit să acopăr cu spumă rupturile.
Acum, la ora 23.00, am ieșit în curte, din curiozitate și m-am uitat la cer… Centrala scoate un fum negru de sobă, iar lumina de la becuri abia mai înoată prin ger.