13 ianuarie: Două secvențe…

I. În Germania, am acordat prioritate la pompă unui neamț. Conducea o Dacia Duster – albastru metalizat. Nu am mai văzut Dacii Duster cu o astfel de culoare. Bărbatul s-a dat jos din mașină, a luat o pereche de mânuși de plastic, din suportul de la stație, a desfăcut bușonul și a alimentat. Meticulozitatea acestuia te-ar fi scos din sărite, dacă ai fi uitat că este neamț. Mă grăbeam și regretam că i-am acordat prioritate. Mă uitam la el cu dispreț și mă gândeam că, dacă aș fi fost pe un teren de fotbal cu el, nu ar fi mișcat în fața mea. Și acum, uite-l cum se lăfăie în acțiuni, ca Pele!; o fi în vreo pauză de la serviciu. Dacă l-aș fi desenat, numai coarne i-aș fi pus, deși fața îi este ariană. Îmi aduc aminte și eu că este neamț și îi stă în fire să calculeze totul. M-o fi estimat și pe mine: îi mai trebuie cinci minute în plus – își va fi spus – , ca să-l aduc la punctul de fierbere deplină, ca pe motor. De la cât arsesem de la nervi, fumul scos de țeava de eșapament este alb.

II. La spălătoria din oraș, cu o zi înainte de a pleca…

Printre mașinile de la rând, s-a strecurat o bunică, împreună cu două nepoțele. Le-am urmărit cu privirea, din curiozitate. S-au dus la un țarc: înăuntru, cotcodăceau găinușe pitice, de mai multe culori. Pe ramurile unui copac, răsărit în țarc, săreau bucuroase niște păsărele. Impresia era a unei primăveri capturate (conservate), care încânta privirea.

Aș fi vrut și pe fetițe să le aud spunând ceva, dar, nerăbdătoare, trăgeau de paltonul bunicii, s-o scoată de acolo, unde se instalase, găina cea mai mare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *