22 ianuarie, 2021: Câteva cuvinte despre Iancu Jianu

Pe Tvr 1, se difuzează iterativ reclama filmului Iancu Jianu, zapciul.

În copilărie, am citit și eu o carte în versuri dedicată haiducului Iancu Jianu. Pe copertă, figura imaginea unui cal năzdrăvan care-și trezea stăpânul din somn, prin îmboldiri facile de copită. De asemenea, am văzut filmul de atâtea ori…

Prima imagine realistă a acestui haiduc am întâlnit-o în cartea Scrisori către Vasile Alecsandri de Ion Ghica, scriitor important: aflat acasă, într-o vacanță de vară, tânărul Ghica lua masa în liniște, în compania părinților, în grădină. Din drum, s-a auzit vocea lui Iancu Jianu, care promitea tatălui Ghica, mare boier, că îi va face o vizită mai târziu. Toți ai casei, dimpreună cu angajații, s-au îngrozit.

Ioan Anastasia, amicul meu poet, care era o arhivă vie, într-o discuție pe seama unor simboluri, îmi relata:

-Iancu Jianu a fost unul dintre cei mai răi tâlhari. Era zapciu (șef de poteră, n.m., D.I.). S-au dus să-l anunțe că dispăruse geanta de galbeni a preotului din sat și Iancu Jianu dormea pe geantă. L-a trădat și pe Tudor Vladimirescu. Și nu este adevărat că a murit împușcat de tânăr, folosindu-se glonț fermecat etc. A murit de moarte bună, acasă, la o vârstă înaintată, peste șaptezeci de ani.

-Și de ce folclorul l-a reținut în ipostază luminoasă?

-La târguri, îi plătea pe lăutari să-i compună cântece favorabile și aceștia zdrângăneau din cobză despre el fapte fabuloase.

Ioan Anastasia vorbea pe documente, nu din păreri.

Prin anul 2000, am vrut să-mi lămuresc împrejurarea în care Tudor Vladimirescu a fost ridicat de către eteriști din mijlocul taberei lui militare și dus la Târgoviște, unde a fost ucis mișelește (despre moartea Domnului Tudor, amicul meu mi-a expus fapte de care te înspăimânți, mie însumi fiindu-mi atât de greu să le transcriu, cu ocazia unui articol despre Ioan Anastasia, de fapt, cu orice ocazie).

Am cumpărat cel mai bun studiu consacrat Revoluției de la 1821, semnat de C. D. Aricescu (acest mare istoric a avut ocazia de a prinde în viață și de a sta de vorbă cu foști panduri). Tudor Vladimirescu a înmânat scrisorile diplomatice, înspre Înalta Poartă, lui Iancu Jianu, om de încredere. Scrisorile au ajuns în mâna lui Alexandru Ipsilanti, care le-a folosit împotriva Domnului Tudor, ca așa-zise dovezi de trădare a idealurilor propriei Revoluții. Căpitanii pandurilor au crezut viclenia și au asistat nepăsători la arestarea conducătorului. Episodul este dramatic și-l voi ilustra cândva.

M-aș trăda eu pe mine, copilul încântat de vitejia lui Iancu Jianu, om înalt, vânjos, de culoare brună a pielii, dacă aș încerca să-l discreditez, pentru că nici nu mă interesează prea mult personajul. Am câțiva prieteni, foști colegi de liceu și de facultate, pe Nicu și Mariana Munteanu, originari din comuna Iancu Jianu, cărora, de câte ori îi revăd (deși nu s-a mai întâmplat de ani buni, peste douăzeci), îmi stă pe buze să le spun să intervină pentru schimbarea numelui localității, dar prefer subiecte contextuale, despre sănătate etc., întrucât nu se știe când ne mai întâlnim din întâmplare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *