Cei doi colegi ai mei, Nicu și Daniel, au locuit, o perioadă, la cămin. Într-o zi de vară, au urcat pe acoperișul blocului, acolo unde au regăsit două studente de la Medicină, care făceau plajă. Fiind brunet, Nicu nu era interesat de plajă – el urcase numai din curiozitate. Pus pe ghidușii, la coborâre, a închis capacul și a uitat de bietele fete, rămase în soare, fără nicio apărare.

După ore bune, și-a adus aminte și, cu spaimă în suflet, s-a îndreptat către scara de la acoperiș: vlăguite de efort și arse de soare, fetele l-au privit ca pe un salvator; ele strigaseră, între timp, după ajutor și forțaseră capacul, dar în zadar. Se nimerise și într-un interval în care, din întâmplare, nu vedeai nici țipenie de om, la ultimul etaj. Plecaseră toți, fie în oraș, fie acasă.

Fetele de atunci vor fi având, în prezent, în jur de cincizeci de ani: își vor fi menținut preocuparea de a se fi bronzat, fiindcă așa li se va fi părând lor că arată grozav, sau, pierdute în grijile cotidiene, nu le mai pasă de a ieși în față?

Nicu însuși, retras la sat, probabil va fi crezând că este incredibil ceea ce, odinioară, îi va fi trecut prin cap, mai ales că, de când îl va fi însoțind Mariana, de mina serioasă, pe care și-a luat-o, nu a mai scăpat.