Jandarm în București

Bunicul meu patern a fost jandarm în București, pe toată durata celui de al Doilea Război Mondial…

De câte ori auzea vorbindu-se despre rege, la televizor sau la radio, se ridica în picioare, în semn de respect și de admirație. În schimb, îl detesta pe Ion Antonescu, din două motive: 1. că a băgat țara în război și 2. că a dat ordin să li se coase buzunarele la ținuta cazonă, pe timpul iernii.

Regele își iubea țara și nu ar fi fost de acord niciodată să intrăm în război – își susținea prima idee. Antonescu a fost cel care a băgat țara în război.

„De ce-l urăști? A fost un patriot!” – îi replicam, atunci când îl blestema pe mareșal. „Iarna, a dat ordin să ni se coase buzunarele la pantaloni”. „Foarte bine, erați mai vigilenți și gata să răspundeți cu foc de armă”. „Dar ofițerii de ce aveau mânuși de piele?”. Aici, nu mai aveam ce să spun.

Încă un fapt îl mai urmărea pe bunicul meu: plânsetul copiilor din vagoane, acei copii cărora nu le-a putut da apă, deși erau însetați și strigau disperați că mor de sete. Lor, jandarmilor din gară, li se interzise prin ordin să dea o mână de ajutor deportaților.

Față de tot ceea ce se scrie în cărți și în ziare, aceste opinii mi s-au părut, pe cât de simple, pe atât de lămuritoare; aparțineau unui om care l-a văzut pe regele Mihai, însoțit de mama Elena, în acel timp tumultuos. „Cum era, tată?” – l-am întrebat despre regina mamă. „Frumoasă, tată, frumoasă!”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *