Primul zbor al Mădălinei („Mădă”)

La intrarea în avion, stewardesa mă întreabă, cu familiaritate, astfel încât mi se pare a mă ști de undeva, „Ce mai faceți?”. Răspund, în treacăt, dar, fiindu-mi mai confortabil, îi cer să-mi indice locul: „Vedeți că este pe la mijloc, pe stânga!”. Acolo și era, însă… ocupat: „11 (a) aici este?” – am întrebat formal, pentru că observasem că era cineva la geam (eu îl comandasem la geam). „Aici e!” – îmi confirmă, cu entuziasm, o fetiță. Reacția ei m-a influențat și nu mi-am revendicat priveliștea (oferită de uitatul pe geam), pentru care plătisem. Mama ei nu știa că se așezase pe locul altcuiva (citise invers eticheta de metal – 11 a, b, c).

Cu păr lung, blond, ochi albaștri și cu mască pe nas, fetița încearcă să stea cât se poate de comod, atingându-mă, din greșeală, fie cu brațul, fie cu piciorul. Mă restrâng cât pot de mult, lăsându-i ei o parte din „teritoriul” care mi se cuvine. Nici nu-mi mai sprijin brațul stâng pe mânerul rabatabil dintre scaune.

Având numai un rucsac, îl pun la picioare. Observ că și fetița procedase la fel cu bagajul ei, un ghiozdănel cu desene animate.

Avionul decolează, după câteva ture pe roți (parcă dădea ocol aeroportului). Vibrațiile resimțite la desprinderea de sol sunt mai puternice decât acelea pe care le cunoșteam de la îmbarcările anterioare.

(Va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *