Jurnalul lui Diogene. Prima zi, pe țărm

File:Paride Pascucci - Alessandro e Diogene.jpg - Wikimedia Commons

Noaptea m-a prins în butoi, departe de forfota agorei,

precum și de aceea din burta unei insecte cosmice,

fiindcă, ascultând astrele, păream străin de mine.

Am coborât eu în propriu-mi sine,

ca antena retractilă – retrasă bucată cu bucată în rădăcină.

Plutind ca meduza printre stele, urechea mea, de acum, îmi supune atenției traiectorii vivace de suflete acvatice. Mă uit la ele

și învăț din pacea lor, cum să trec peste probleme.

Mă arunc în valuri: filosofia grea pe care o port cu mine este ca o barcă de salvare și mă duce înspre înălțimi de gând nebănuit în alt context,

decât acesta simplu și deloc hrăpăreț.

Ce ochi de femeie, de sub basma, îmi surprinde saltul? Va fi împrumutat femeia de pe mal

viclenia posesiei de la sirene sau, din întâmplare, își rătăcește pașii pe nisip?

Mă țin departe de sentimentul erotic, scăldându-mă mai mult timp în mare,

pentru că, dacă-i fac loc în suflet, mă va abate de la cale

și filosofia mea se va terfeli în mărunțișul vieții ca umbra în soare.

Înot prin răcoare, nu prin valuri, mi se pare.

Of! Înghițit, eventual, de vreun monstru marin,

m-aș gândi la cine știe ce lume fabuloasă,

la care, în claustrare, aș vrea să acced,

însă aș regreta să nu-mi pot exercita paradigma, la vederea oamenilor,

să-i obișnuiesc definitiv cu viața lor – pe care și-o înnegresc frecvent

cu false idealuri!

Robul își împuținează pâinea, când, cuprins de emoția libertății,

își uită munca; pe bucățica lui, își poate regăsi utopia,

cum eu am devenit etalonul austerității, ale cărei vârfuri sunt sublime,

dar nu le-am atins.

Gândurile mă poartă peste valuri, pe țărm, ele, oare, de ce tac?

E, sub mine, frenezia adâncurilor atât de tare?

Hai, pe mal, să mă îmbrac și vă spun, pe urmă, despre noua mea încercare,

aceea de a mă fi dedat eu pe mine unui fel de a fi mai mult decât visat

în istorie de altcineva.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.