România Mare a fost idealul pașoptiștilor și al lui Eminescu, iar Regina Maria a făcut tot ceea ce i-a stat în putere, pentru acest obiectiv înalt și îndreptățit.

Femeie fabuloasă, Regina mergea în spitale, ca infirmieră, mângâind, cu pornire sinceră, soldații răniți, fără a-i păsa de bolile transmisibile ale vremii, precum tifosul, scarlatina sau tuberculoza: prin atitudine și energie, întreprindea, la 1916, acte de caritate și de mecenat, ceea ce avea să o scoată în relief pe Diana, prințesa lumii, în anii nouăzeci… Se spune că, atinși de mâinile Reginei, ostașii (grav răniți) mureau cu zâmbetul pe buze. Mâinile cărui președinte ar avea un asemenea efect? Am în minte câteva nume, dar nu le transcriu (sic!).

La moartea Reginei, ostașii au înfipt armele cu baionetă în pământ, gest unic în armata română (gest pe care nu l-am văzut evidențiat în niciun manual sau carte de specialitate, deși zgândăritul metalului în pământ a sunat în istorie mai tare decât orice voce contemporană).

Inima Reginei Maria a aparținut României.

Acum ceva timp, m-am dus la Balcic, pentru Regină.