La unul dintre testele pe care le-am dat tinerilor mei, exista un fragment din Jurnalul lui Mihail Sebastian, despre întâlnirile pe care le avea cu Ionel Teodoreanu, cum discutau despre planurile lor literare și despre manuscrisele la care încă lucrau; cea care se insinua între ei, era doamna Teodoreanu, care le oferea câte o ceașcă de cafea neagră.
Le-am ilustrat și eu tinerilor din fața mea cum un personaj din Jurnal, respectiv doamna Maria Teodoreanu, a ieșit din mijlocul paginilor, în viața cotidiană: amicul meu, regretatul Jean Băileșteanu, prozator de mare talent, îmi povestea, într-un drum pe care l-am făcut împreună, cum a luat legătura cu doamna Teodoreanu, după anul 1990, pentru a-i vinde lui, care era și patron de editură, drepturile de autor asupra unor opere de succes semnate de Ionel Teodoreanu. Întrucât a ezitat, nu știu exact motivele, demersul nu s-a finalizat la timp, iar când Jean a fost mai hotărât, doamna (care a supraviețuit soțului mai bine de patruzeci de ani) a decedat, la venerabila vârstă de nouăzeci și opt de ani.
Cu alte cuvinte, Ionel Teodoreanu a murit în plin proletcultism, poate marginalizat, în timp ce soția lui a prins și anii de după Revoluția din 1989 și a stat de vorbă, într-un context particular, cu unul dintre bunii mei amici, Jean Băileșteanu. Legătura pe care Jean a încercat-o cu istoria însăși mi s-a părut incredibilă. Nu mă așteptam ca, în anii nouăzeci, să mai existe personaje de fală ale perioadei interbelice și, în plus, să fie în comunicare directă cu oameni din anturajul meu, iar eu să am ocazia de a prezenta circumstanțe de pomină, cum acele nume, apărute în textele pentru examenele naționale, au avut gură să vorbească unor contemporani de-ai mei.