*Poem din volumul Pauză romantică într-un veac precipitat
Carul e străbătut de umbra
voioasă a unei păsări în zbor.
Dau bice boilor pe drum.
În coarne, liliac mov le-a rămas.
Îl zăresc din fundul carului,
însă mi-e lene să mă ridic.
Privesc lateral, pe garduri.
Păsări tăifăsuiesc pe uluci.
Îmi arunc privirea pe spinarea boilor,
de la coadă, spre coarne.
O întindere mai mare în viața mea
n-am văzut. Thesalonikul, față de această spinare,
privit din zare, este destul de restrâns.
Îmi vine să merg pe spinarea
boilor, spre coarne și floarea de liliac
să mi-o asum cu maximă inspirare…
Iată-mă cu o vedere bovină, pe grumazul unuia,
ca alt jug. Lentila aduce la scara
pupilei de bou lucrurile.
Mi-e teamă de copilul în contrasens alergând.
Are, în ochelari, doi metri înălțime
și copilul sunt eu, din ținta vremii scăpând.