*Poem din volumul Pauză romantică într-un veac precipitat

Carul e străbătut de umbra

voioasă a unei păsări în zbor.

Dau bice boilor pe drum.

În coarne, liliac mov le-a rămas.

Îl zăresc din fundul carului,

însă mi-e lene să mă ridic.

Privesc lateral, pe garduri.

Păsări tăifăsuiesc pe uluci.

Îmi arunc privirea pe spinarea boilor,

de la coadă, spre coarne.

O întindere mai mare în viața mea

n-am văzut. Thesalonikul, față de această spinare,

privit din zare, este destul de restrâns.

Îmi vine să merg pe spinarea

boilor, spre coarne și floarea de liliac

să mi-o asum cu maximă inspirare…

Iată-mă cu o vedere bovină, pe grumazul unuia,

ca alt jug. Lentila aduce la scara

pupilei de bou lucrurile.

Mi-e teamă de copilul în contrasens alergând.

Are, în ochelari, doi metri înălțime

și copilul sunt eu, din ținta vremii scăpând.